Incepand de ieri, artistii de la Circul Safari din Ungaria asteapta publicul ploiestean la spectacolele organizate pe terenul viran de langa Gara de Vest, din municipiu, si promit tuturor celor care iubesc aceasta arta o experienta de neuitat. Marile atractii ale show-ului le reprezinta dresurile de animale cu tigri, lei, ponei, camile, bizoni americani, bivoli, lame. Insa, unul dintre momentele cele mai spectaculoase este cel in care doi elefanti stau in cap – numar unic in Europa, au anuntat organizatorii. Publicul va avea ocazia sa urmareasca si numere cu reptile dintre cele mai periculoase, prezentate de “Piratii din Caraibe”: un crocodil si cativa serpi Anaconda, dintre care unul are o lungime de cinci metri. Nu vor lipsi nici tarantulele – pe care un artist al Circului Safari le va prezenta fara sa-si protejeze mainile.
In cadrul spectacolului, care dureaza aproximativ doua ore, vor mai evolua clovni, dansatori si acrobati. Artistii provin din mai multe colturi ale lumii – Ungaria, Olanda, Croatia, Italia, Israel, cat si din Romania, circul avand o traditie de 150 de ani. De altfel, una dintre acrobate – Jenifer Nemeth – in varsta de numai 12 ani, protagonista unui numar de acrobatie cu cercuri intitulat “Hullahop”, marcheaza a sasea generatie de artisti de circ din familia sa. In Romania, ea a venit alaturi de parintii ei (mama – acrobat si tatal – dresor) si doreste sa-si petreaca toata viata ca artist de circ.
Spectacolele vor avea loc pana pe 12 aprilie.
Ana MAXIM