* S-ar inlocui, astfel, anual, ferestrele vechi de la peste 100.000 de unitati locative
Considerat a fi o solutie salutara de catre potentialii beneficiari, programul de reabilitare termica a blocurilor sau a caselor vechi se deruleaza, din pacate, extrem de greoi. Astfel, potrivit unor specialisti, daca merge in acest ritm, reabilitarea termica a tuturor celor peste trei milioane de apartamente vechi, construite in perioada 1950 – 1990 (fara a include si casele „pe pamant”), ar dura mai bine de…150 de ani. Principalul motiv il reprezinta, precum se stie, insuficienta banilor pe toate directiile (Guvern, primarii, cetateni), fenomen care s-a acutizat in contextul crizei economice.
In incercarea de a gasi, macar pe bucati, solutii, conducerea Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT) a propus, de exemplu, recent, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului ca inlocuirea tamplariilor vechi cu altele noi, din PVC, prevazute cu vitraje termoizolante – asa zisele termopane, sa aiba loc dupa principiul Programului „Rabla”, de unde si numele de Fereastra „Rabla”. Atat ministrul Elena Udrea, cat si presedintele Camerei Deputatilor – Roberta Anastase (careia i s-a prezentat acest proiect la finalul saptamanii trecute, in cadrul intalnirii parlamentarilor prahoveni cu oamenii de afaceri din judet) au considerat interesanta propunerea reprezentantilor PPTT si, in consecinta, au promis ca vor sprijini dezbaterea acesteia in Guvern. Iata care ar fi, in opinia autorilor sai, avantajele Programului Fereastra „Rabla”, in masura in care s-ar adopta:
1) Pentru economia tarii: inlocuirea, in acest an, a vechilor ferestre in cazul a peste 100.000 de apartamente/case; diminuarea consumului de energie electrica si termica cu 10-12 la suta/an, pentru fiecare unitate locativa in parte; reducerea sustinerii financiare a statului de la 80 la suta (co-participarea Guvernului si a primariilor) la 50 la suta; relansarea activitatii in domeniu, reducerea totala a muncii la negru si scaderea somajului; cresterea gradului de colectare a taxelor la bugetul statului, prin reluarea activitatii la capacitatea prevazuta a unor firme de constructii;
2) Pentru proprietarul apartamentului/casei: executarea lucrarilor de inlocuire a tamplariei vechi apeland la o firma acreditata si care va recunoaste ca document de plata voucherul eliberat de institutia desemnata de Guvern, pe baza contractului incheiat cu beneficiarul; recuperarea, in urmatorul an, a 50 la suta, iar in urmatorii 3-5 ani, integral, a investitiei, prin reducerea facturii la caldura; cresterea confortului termic si fonic al locuintei, aspect placut; cresterea valorii apartamentului, in cazul unei eventuale instrainari;
3) Pentru producatorii de tamplarie: cresterea numarului de comenzi; reactivarea capacitatilor de productie si, pe cale de consecinta, reangajarea fortei de munca disponibilizata; imbunatatirea calitatii lucrarilor si incadrarea in preturile stabilite de stat; gestionarea programului de catre PPTT ca un organism viabil si recunoscut in piata. La acest program, vor participa doar firme atestate de PPTT, eliminandu-se, astfel anomaliile aparute la reabilitarea termica (pret mare si calitate mai mult decat indoielnica). In sfarsit, pentru sustinerea acestei propuneri, conducerea PPTT a elaborat, in 2008, un caiet de sarcini care sa asigure nivelul de calitate cerut de programul de reabilitare termica, document care a fost transmis spre consultare Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, birourilor de arhitectura sau serviciilor de urbanism si achizitii publice ale primariilor. Ulterior, acest ghid a fost uzilizat la redactarea unor documentatii pentru diverse licitatii.
C. DUMITRU