Ajunsi la capatul rabdarii, in principal din cauza unor salarii de mizerie si a coruptiei la toate nivelurile, tot mai multi romani au decis, in ultimii ani, sa-si caute un loc de munca in strainatate, cu precadere in tarile membre ale Uniunii Europene. Astfel, dupa unii specialisti, numarul acelora carora le-a si suras norocul sa-si gaseasca slujba mult visata se apropie de trei milioane de persoane (majoritatea preferand, precum se stie, Italia si Spania). Iar acest fenomen al migratiei continua, stimulat fiind si de contextul economic deloc favorabil din Romania, ca urmare a efectelor crizei. Tocmai de aceea, la sugestia mai multor cititori ai cotidianului nostru, care deja lucreaza sau sunt in cautarea unui loc de munca intr-o alta tara europeana, incercam sa va oferim, in pagina de fata, diverse informatii de larg interes care, speram, va vor ajuta in luarea deciziilor.
• Salariul minim, in Spania: 633,30 euro pe luna
Asa cum mentionam, dintre romanii care activeaza in strainatate circa 1.300.000 lucreaza in Spania. Acestia trebuie sa stie ca, potrivit legislatiei spaniole in domeniu, salariul minim interprofesional se modifica anual, dupa care nivelul acestuia se publica intr-un decret regal. In baza actului normativ mentionat, pentru anul 2010 cuantumul salariului minim este de 21,11 euro/zi (633,30 euro/luna), pentru orice fel de activitate din industrie, agricultura sau sectorul serviciilor, conform reprezentantilor Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM) din Romania. La salariul mentionat, angajatul roman mai poate beneficia si de diverse sporuri sau beneficii, in functie de prevederile existente in contractul de munca sau in conventiile colective.
• Italienii, ingrijiti de 555 de medici romani
Potrivit unui raport dat publicitatii de autoritatile italiene la sfarsitul anului precedent, pe teritoriul acestei tari existau peste doua milioane de lucratori imigranti, dintre care circa 90 la suta munceau in industrie si in sectorul prestarilor de servicii. Intitulat „Politici migratorii. Lucratori calificati. Sectorul sanitar”, acest raport face referire, cum era si de asteptat, si la activitatea muncitorilor romani din Peninsula. Aflam, astfel, ca dintre cei peste 15.000 de medici straini care ingrijesc de sanatatea italienilor, 555 erau de cetatenie romana. Potrivit atasatilor pe probleme de munca sau sociale din cadrul Ambasadei Romaniei in Italia, si mai numerosi erau asistentii medicali proveniti din tara noastra – respectiv 8.480 de persoane, reprezentand aproximativ 25 la suta din intregul efectiv al cadrelor medicale medii care lucrau in unitatile spitalicesti din Italia. De mentionat si faptul ca, pentru facilitarea integrarii in aceasta tara a asistentilor medicali de nationalitate romana, a fost semnat, cu mai mult timp in urma, un acord intre administratia din orasul Parma si Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj-Napoca. Mai exact, in cadrul acestei universitati se desfasoara, incepand din anul 2003, un curs de invatare de catre asistentii medicali din tara noastra a limbii italiene, precum si a legislatiei sanitare si a deontologiei medicale din Italia. Drept urmare, in ultimii doi-trei ani, peste 40 de asistenti medicali romani si-au gasit un loc de munca in unitatile spitalicesti din orasul Parma.
• Promisiunile „de nerefuzat” te pot lasa cu buza umflata
Atrasi de promisiunile „de nerefuzat” ale unor agenti privati care se ocupa cu asigurarea unor locuri de munca in strainatate, tot mai multi romani se trezesc, in cele din urma, trasi pe sfoara.
Asta, dupa ce le-au achitat deja intermediarilor sume importante, de ordinul sutelor de euro!, cu titlu de taxe pentru, chipurile, serviciile de mediere.
Tocmai de aceea, conducerea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca atrage inca o data atentia cu privire la riscurile la care se expun conationalii nostri care apeleaza la astfel de agenti, fara a se informa, in prealabil, cu privire la activitatea acestora. Iata cateva dintre recomandarile adresate de ANOFM romanilor doritori sa lucreze in strainatate: sa verifice cu atentie atat agentii de ocupare a fortei de munca din Romania, care ofera locuri de munca in strainatate (apeland la agentia judeteana de profil), cat si agentii de ocupare a fortei de munca din strainatate/firmele angajatoare din strainatate (la Registrul Comertului din tara respectiva); inainte de a semna un contract de mediere, sa cunoasca prevederile Legii 156/2000, republicata, privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate si ale HG. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii; sa urmareasca foarte atent prevederile contractului de mediere; sa refuze semnarea contractului de mediere, in cazul in care anumite clauze fie nu sunt destul de clare, fie sunt considerate excesive.
D. CONSTANTIN














