Guvernul a amanat discutia legata de introducerea certificatului energetic la vanzarea sau achizitia de locuinte, considerand ca procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare, iar numarul de auditori energetici este inca insuficient, au declarat surse oficiale.
“Guvernul a decis sa amane o decizie in privinta introducerii certificatului energetic, deoarece s-a considerat ca noul sistem presupune anumite proceduri de selectare a evaluatorilor si obtinere a certificatelor care nu sunt inca destul de clar stabilite, iar numarul de auditori este prea mic. Posibil ca discutia sa continue saptamana viitoare”, au afirmat sursele citate, la finalul sedintei de ieri a Executivului.
Potrivit acestora, este posibil ca Guvernul sa solicite Comisiei Europene o derogare de la aplicarea directivei in domeniu a UE si o amanare cu pana la trei luni a termenului de la care sa fie introdus certificatul energetic, in cazul in care dificultatile administrative nu vor fi depasite in timp util. Inaintea unei eventuale asemenea solicitari, la nivelul Guvernului vor mai fi insa initiate discutii privind introducerea certificatului.
“La acest moment, din cauza procedurilor greoaie si a numarului insuficient de auditori, certificatul energetic poate fi eliberat si intr-o perioada care ajunge la sase luni, ceea ce afecteaza tranzactiile pe piata imobiliara”, au mai aratat sursele citate.
Amanarea introducerii certificatului energetic a fost confirmata ulterior de catre ministrul Mediului si purtatorul de cuvant al Guvernului.
“Am amanat ordonanta pentru o discutie ulterioara, deoarece este o data pana cand sa se amane, pana cand este obligatoriu sa se dea aceste certficate. Deci, s-a amanat, nu s-a aprobat”, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Legea 372/2005 prevede ca la incheierea oricarui contract de vanzare-cumparare sau inchiriere pentru cladirile de locuit familiale si apartamentele din blocurile de locuinte va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanta energetica al cladirii, dar aplicarea ei s-a tot amanat.