Daca ati decis sa petreceti o vacanta in strainatate, va sfatuim sa tineti cont de urmatoarele sfaturi, pentru a nu fi implicati in vreun incident cu urmari neplacute: informati-va asupra sistemului juridic si de aplicare a legii din tara pe care doriti sa o vizitati; aflati cat mai multe detalii despre particularitatile si obiceiurile locale si despre anumite restrictii de deplasare sau de comportament in tara, precum si in localitatea sau regiunea pe care doriti sa o vizitati (in anumite locuri, de exemplu, imbracamintea trebuie purtata intr-un anume mod; in multe tari, fotografierea unor institutii, cladiri militare sau alte obiective este interzisa; regulile de circulatie auto difera de la tara la tara; regulile de transport public sunt de asemenea diferite); evitati implicarea in demonstratii sau manifestari de strada, evitati consumul de droguri sau de alte substante interzise (in foarte multe state, infractiunile in legatura cu consumul, detinerea, transportul sau utilizarea in orice mod a drogurilor sunt foarte aspru pedepsite, inclusiv cu pedeapsa capitala); evitati implicarea in activitati de contrabanda, trafic, mituire, santaj; evitati adresarea de injurii altor persoane si asocierea cu persoane suspecte; pastrati o conduita corecta si demna pe intreaga durata a sederii in strainatate; respectati regimul de sedere, limitele de valabilitate ale vizelor sau ale permiselor de sedere, asigurati-va ca documentele de identitate si de calatorie sunt valabile, nu sunt deteriorate si nu prezinta suspiciuni. In cazul in care va aflati in dificultate, contactati sau solicitati sa fie contactata ambasada sau consulatul Romaniei. Personalul consular va face tot ceea ce este posibil pentru a va veni in ajutor.