Registrul Comertului, obligat sa ofere presei informatii cu titlu gratuit
Pentru a oferi, si din aceasta perspectiva, o gura de oxigen mediului de afaceri, in vreme de criza profunda, Executivul a decis reducerea unora dintre taxele si tarifele percepute de Oficiul National al Registrului Comertului pentru operatiunile efectuate la cererea agentilor economici. Astfel, conform HG nr. 684/15 iulie 2009, pentru eliberarea fisei sintetice aferente unei investitii realizate in Romania de o companie straina, tariful a fost redus de la 30 de lei – la 20 lei.
In acelasi timp, pentru obtinerea informatiilor legate de situatiile financiare anuale sau cele de lichidare judiciara a unei firme, aflate in baza de date a oficiilor Registrului Comertului de pe langa tribunale, tariful a fost redus de la 3 lei – la 0,85 de lei/informatie scrisa.
Pe de alta parte, ca urmare a noii metodologii de calcul, a fost redus si tariful pentru informatiile solicitate de o persoana fizica sau juridica avand calitatea de asociat/actionar/administrator/reprezentant sau cenzor in cadrul unei firme inregistrate, pe cale electronica, la Registrul Comertului.
Tot la capitolul noutati, actul normativ mentionat mai prevede asigurarea, cu titlu gratuit, de informatii statistice din registrul comertului, dar si pe cele solicitate de mass-media, cu scopul informarii opiniei publice.
C.D.











