De la 1 iulie, grefierii vor beneficia de plata orelor suplimentare
* Principala revendicare – sporul de stres – va cunoaste o rezolvare “graduala“
Repetatele proteste mute de pe treptele instantelor, urmate de greva de avertisment si, mai apoi, amenintarea cu greva generala au inceput sa-si produca efectele. Si asta chiar retroactiv, cat timp, de la 1 iulie a.c., grefierii vor beneficia de plata orelor suplimentare efectuate din anul 2008 si pana in prezent. Asigurarea ca nu-i vorba-n vant, ca decizia va fi investita cu formula executorie este girata de catre cele doua ministere (Finante si Justitie), pe la usile carora au tot facut “naveta” sindicalistii.
De asemenea, un alt drept castigat de personalul auxiliar si conex il constituie decontarea chiriilor, la aceeasi valoare cu cea a magistratilor. Acest din urma capitol a fost initiativa MJLC, deci se poate spune ca el a initiat-o, el o plateste…
Revenind la primul capitol adjudecat de catre protestatari; plata orelor suplimentare a determinat si o alta initiativa pe cale de a fi pusa in practica – deblocarea concursului pentru ocuparea posturilor libere din sistem. Astfel, daca orele suplimentare se platesc cu sume cuprinse intre 75% si 100% din salariul brut, un simplu calcul a demonstrat ca respectivele fonduri s-ar reduce substantial daca toate posturile ar fi ocupate, iar grefierii n-ar mai presta munca peste program.
De ce 1 iulie ? Fiindca acest lucru se poate realiza numai dupa o redirectionare bugetara, lucru posibil abia intr-al doilea semestru al anului.
Problema cea mai spinoasa ramane, in continuare, acordarea sporului de stres si suprasolicitare neuropsihica, aceasta reprezentand 264 milioane de lei, din totalul de 338 milioane pe care le are de primit personalul auxiliar si conex din justitie. De aceea se merge pe rezolvarea graduala a problemelor si … in timp rezonabil. Care timp rezonabil pare sa fi fost inteles si de catre reprezentantii sindicatelor Projust si Justitia, cat timp, dupa cum ne-au declarat acestia, “noi nu am renuntat definitiv la greva, ci doar am amanat-o cu o luna-doua”. De ce rastimpul de doua luni ? “ Fiindca nu renuntam la punctul cel mai important al revendicarilor, si anume sporul de stres si suprasolicitare neuropsihica, sume care trebuiau sa ni se acorde inca din data de 10 martie”. Pe de alta parte, se pare ca primul semn de reconciliere – acordarea sus-amintitului spor incepand cu 1 iulie – a mai imblanzit din radicalismul protestatarilor, acestia din urma revenind cu expresia: ” Suntem constienti de faptul ca, o eventuala greva generala in sistem ar avea urmari dintre cele mai nefericite”.
T.FLORIN















