Brutaria Nacu Vasiliu
Pe strada Buna Vestire, colt cu strada Armasi, se ridica o cladire falnica si cu un aspect insolit, cunoscuta ca brutaria lui Nacu Vasiliu. Cladirea exista si astazi, dar nu mai produce acelasi efect. Pe de o parte, ea nu mai domina cartierul ca pe vremuri, cand era singura constructie inalta din zona. In al doilea rand, timpul si-a pus amprenta asupra aspectului edificiului diminuandu-i autenticitatea.
Arhitectul, al carui nume nu-l cunoastem, dar care nu a fost un oarecare, a dovedit multa originalitate in conceperea acestui edificiu. Planul era un triunghi, transformat in trapez prin taierea varfului in care s-a practicat intrarea principala. Aici, in zona bazei mici a trapezului din plan, se ridica un corp puternic, cu aspect de nartex, care intrece cu un etaj restul cladirii. Acoperisul acestuia are streasina foarte lata si pe mijlocul fiecarei laturi a lui, cate o iesire a acestuia ca o copertina. In mijlocul acoperisului se gaseste o lanterna de plan patrat, ca o uriasa ciuperca. Simetria, jocul de linii, perfecta ritmare de catre ferestre a vastelor fatade albe, iata numai cateva din caracteristicile care dadeau prestanta acestui edificiu.
Care este istoria cladirii ? Cel care a construit-o si i-a fost proprietar se numea Nacu (probabil de la Enache) Vasiliu. Probabil nu era ploiestean si chiar se zvonea ca parintii i-ar fi fost greci. Oricum, venise in oras de tanar, pe la inceputul secolului trecut, devenise un brutar priceput si chiar deschisese o mica brutarie, nu stim in ce parte a orasului, inca inainte de primul razboi mondial. Strangand ceva bani a cumparat acest loc, alegere care s-a dovedit fericita.
Dupa razboi si-a construit cladirea despre care am vorbit mai sus. Nu stim exact cand a avut loc ridicarea cladirii, dar in orice caz, prin 1932-1933, ea exista de cativa ani buni si se integrase in peisajul locului.
Edificiul era destul de mare si de bine compartimentat pentru a raspunde tuturor nevoilor vietii si activitatii proprietarului. Se gasea aici locuinta acestuia si a familiei lui, probabil un apartament cu 4-5 camere. Deasupra etajului, la mansarda, se gaseau camerele slugilor, ucenicilor si chiar ale cate unui lucrator nefamilist.
Intregul parter era rezervat, ca si subsolul, procesului de productie. Nacu Vasiliu, excelent manager, folosea cea mai moderna tehnologie. Cuptoarele sale functionasera cu lemne si carbuni, pana in 1934, cand a introdus gazele. Desigur, noua achizitie nu a avut un impact favorab il asupra clientelei, aceasta gasind ca painea lui nu mai are acelasi gust cu cea coapta pe vatra, dar foarte repede lucrurile s-au aranjat. Partea cea mai grea a procesului de productie era framantarea aluatului. El a modernizat aceasta operatie, cumparand doua malaxoare, de capacitati diferite, actionate cu un motor electric.
Cum se aproviziona Nacu Vasiliu ? Faina o lua de la moara lui Jacques Leon care era destul de aproape de brutaria lui. Camioanele lui sau cele inchiriate, incarcau sacii cu faina (de patru feluri: neagra, intermediara, alba si extrafina) de la moara, care se gasea dincolo de liniile Garii de Sud, mergeau apoi cca 400 m pe strada Marfurilor, pana la bariera Rafov, traversau calea ferata si mai mergeau vreo 700-800 metri pe strada Buna Vestire. Aprovizionarea morii cu faina se facea cu cantitati mari, cam la trei luni o data. O nepoata a patronului – care mi-a daruit si fotografia de fata – imi spunea ca Nacu Vasiliu nu ramanea, in depozitele lui, fara necesarul de faina pe o luna, doua inainte.
Desigur, mai erau si alte brutarii moderne in oras (Sanatatea, Dutu Popescu etc.) dar zona de sud-est (mahalalele: Buna Vestire, Sf. Dumitru si Sf.Pantelimon) se aprovizionau aproape numai de la el.
Marfa se vindea, in primul rand, din pravalie. Edificiul avea in corpul central, la intrarea principala un mare magazin de prezentare, care nici nu mai avea nevoie de firma sau de reclama, mirosul persistent de paine calda se raspandea pana departe, atragand sute de cumparatori. Magazinul vindea si angro, cu rabat comercial, bacanilor si carciumarilor din zona, ca si restaurantelor “La Paiata”, “Luzana” sau negustorilor si hangiilor din satele vecine. Difuzarea produselor se facea si direct. Nacu Vasiliu avea doua camioane cu cai pe arcuri, foarte elegante si incapatoare, fiecare avand cate un traseu pe strazile principale din zona, pe care il parcurgeau. Cei doi distribuitori erau niste tineri isteti si vizitii si vanzatori. Cam pe la ora 9 dimineata auzeai pe strada niste pocnete ca focurile de arma sau de pistol. Vanzatorul batea cu codirisca biciului in latura camionului si striga cu glas rasunator: “paaineaa” ! Atunci lumea iesea de prin case, cerea ce dorea, platea. Covrigii, cornurile le scotea mai tarziu, dar pana la ora 10, cand era recreatia, femeile cu cosul plin ajungeau la fiecare scoala.
Paul D.POPESCU
