Rusia a redus productia de alcool
Productia de bauturi alcoolice s-a redus substantial in Rusia. Ceea ce nu inseamna ca a scazut consumul. Pur si simplu, in conditii de criza, o mare parte din consum a fost ocupat de bauturile falsificate, pondere care, in opinia expertilor, ar putea atinge 50% din piata.
Concret, productia de vodca si derivate a scazut cu 7,6%; cei 118 producatori de vinuri au realizat cu 0,8% mai putin decat in 2007.
Perioada cea mai dificila s-a dovedit sfarsitul de an. Astfel, in septembrie productia de spirtoase a scazut cu 15%, in noiembrie cu 19,4%, pentru ca in decembrie sa atinga 21,1% comparativ cu aceleasi luni din 2007. “Conform noilor norme, producatorii sunt obligati sa achite accizele in momentul descarcarii productiei, fapt ce reprezinta o puternica presiune asupra intreprinderilor care sunt, in aceste conditii, obligate sa reduca livrarile”, a explicat presedintele Uniunii producatorilor de bauturi alcoolice din Rusia, Dmitri Dobrov.
In aceste conditii, consumatorii isi indreapta atentia spre produsele mai ieftine, adica bauturi contrafacute. “Daca in 2008 productia de bauturi ilegale reprezinta 30% din piata, in 2009 s-ar putea ajunge la 40%”, spune Dobrov.
Presedintele Iranului ii cere lui Obama sa retraga trupele din intreaga lume
Mahmoud Ahmadinejad, presedintele Iranului, a cerut administratiei presedintelui american Barack Obama sa-si retraga trupele mobilizate in lume. In plus, oficialul iranian a declarat ca SUA au nevoie de o schimbare radicala de politica si ca ar trebui sa-si ceara scuze pentru “crimele” comise impotriva Iranului.
In cadrul unui discurs public, presedintele Ahmadinejad a declarat: “Daca vorbiti de schimbare, trebuie pus capat prezentei militare americane in lume, sa va retrageti trupele si sa le pastrati in cadrul granitelor voastre”. Discursul a fost sustinut in orasul Kermanshah.
Presedintele iranian i-a mai cerut lui Barack Obama sa “nu mai intervina in politica altor popoare” si “sa puna capat sustinerii sionistilor dezradacinati, ilegali si manipulati”.
Luni, presedintele american a declarat ca SUA sunt pregatite pentru inceperea unui dialog cu Iranul daca acesta “desface pumnul”.
Presedintele iranian a mai declarat: “Cei care vorbesc despre schimbare ar trebui sa-si ceara scuze poporului iranian si sa incerce sa repare deciziile proaste luate si crimele pe care le-au comis impotriva Iranului”.
In cadrul aceluiasi discurs, Mahmoud Ahmadinejad a enumerat o lista intreaga de plangeri la adresa Statelor Unite.
In premiera mondiala, o lesbiana va conduce un guvern
Ministrul islandez al Afacerilor Sociale, Johanna Sigurdardottir, urmeaza sa devina prima lesbiana din lume numita in functia de prim-ministru. Johanna Sigurdardottir, in varsta de 66 de ani, este o fosta insotitoare de zbor care a reusit sa devina membra a Guvernului de la Rejkjavik. Insa ea a fost desemnata acum pentru a ocupa functia de prim-ministru interimar, dupa ce Guvernul conservator si-a dat demisia luni, din cauza crizei economice. Sigurdardottir ar deveni astfel prima femeie care ocupa functia de premier in Islanda, dar si prima lesbiana din lume care conduce un guvern. Johanna Sigurdardottir o are ca partenera de viata pe jurnalista Jonina Leosdottir.