Mii de pensionari s-au inghesuit, inca de la primele ore ale diminetii de ieri, in fata Casei Judetene de Pensii Prahova ca sa prinda un bilet de tratament pentru anul viitor. Ieri a fost prima zi in care acestia se puteau inscrie pentru a obtine un loc la pret redus intr-o statiune turistica. „Sper si eu sa pot pleca vreo cateva zile intr-o statiune balneoclimaterica pentru ca am probleme de sanatate. Fiecare vrea sa depuna primul cererea pentru a obtine un loc si de aceea este atata lume aici”, ne-a spus o pensionara. Referitor la aceasta situatie, Ion Dumitru, directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Prahova ne-a declarat: „Astazi (n.n. – ieri) am deschis ghiseele la ora 4 de dimineata. Cred ca pensionarii erau deja de pe la miezul noptii in fata sediului si ne asteptau. S-a lucrat cu 10 ghisee la Ploiesti si cu 4 la Campina, pentru a reusi sa inregistram cat mai repede cererile care au venit din partea pensionarilor. Acest ritm de lucru l-am mentinut pana la ora 11.00, cand am reintrat in programul de lucru normal, pastrand pentru inregistrarea cererilor de bilete de tratament 5 ghisee. Este adevarat ca au intaietate cei care se prezinta primii, probabil ca acesta este principalul motiv pentru care astazi s-au prezentat atatea persoane. In judetul nostru nu s-a inregistrat niciun incident, cum s-a intamplat prin alte localitati, si pentru aceasta doresc sa ii felicit pe prahoveni care au fost intelegatori, au format o coada civilizata si si-au asteptat in liniste randul”. Directorul Casei de Pensii a mai precizat ca, pana la orele amiezii, se inregistrasera aproximativ 6.000 de cereri, dintre care majoritatea pentru lunile iulie-august: „Cele mai multe persoane doresc sa plece in statiuni in sezonul estival. In lunile noiembrie, ianuarie, februarie, martie sunt cereri foarte putine, anul acesta ramanand zeci de bilete nedate in aceste perioade”.
In privinta numarului biletelor de tratament care vor fi puse la dispozitia pensionarilor in 2009, deocamdata nu se stie nimic, deoarece acestea vor fi finantate din bugetul asigurarilor de stat care nu a fost inca stabilit. In 2008, judetul Prahova a beneficiat initial de 8.000 de locuri, acestea fiind suplimentate, ulterior, pana la circa 10.000.
Camelia NASTASE














