Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul ca apropierea Sarbatorilor este un bun prilej de a profita pentru patronii caselor de schimb valutar care nu se sfiesc sa practice mai multe cursuri pentru a-si rotunji veniturile. Cu toate acestea, plangerile pe adresa Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Prahova se inmultesc pe zi ce trece. Profitand de neatentia si graba clientilor, angajatii caselor de schimb le cer sa semneze formularele de acceptare a schimbului folosind diferite tertipuri pentru a ascunde sumele exacte, iar cand acestia isi dau seama ca au fost inselati este prea tarziu. Conform celor declarate de Victoria Balaban, director in cadrul OJPC Prahova, numarul reclamatiilor si al sesizarilor depuse, in ultima perioada, impotriva caselor de schimb a crescut de cel putin trei ori. „Daca inainte de perioada Sarbatorilor aveam cate doua sesizari pe saptamana, acum aproape zilnic vin peste cinci persoane pentru a reclama aceste servicii. Per ansamblu, pot sa va spun ca numarul acestora a crescut de trei ori. Din pacate, insa, nu prea avem cum sa venim in sprijinul oamenilor, atat timp cat au fost semnate formularele de acceptare a schimbului. Putem verifica doar daca in fata casei de schimb exista un panou pe care se afiseaza cursul la zi si daca se semneaza formularele”.
In incercarea de a gasi o explicatie, inspectorii OJPC sustin ca, de cele mai multe ori, clientii sunt dusi in eroare de faptul ca o casa de schimb are mai multe cursuri afisate, iar cel mai avantajos este amplasat la nivelul ochiului, iar cumparatorul nu se uita mai jos. „Vazand un curs asa de bun, omul nu se uita mai jos, unde cifrele si literele sunt multe si prea ingramadite. Comisioanele trec astfel neobservate, la fel si cursul la care se poate face schimbul. Consumatorii trebuie sa fie foarte atenti si sa intrebe operatorul de schimb de mai multe ori – pana sunt lamuriti – deoarece au existat cazuri in care unele case cumparau euro cu 3,9 lei pentru sume de peste 5.000 de lei, iar sub 5.000, cu doar trei lei. De asemenea, cursurile pentru cecurile de calatorie sunt mult mai bune”, ne-a mai relatat interlocutoarea noastra.
Catalina STROE