Stalin continua sa fie un model
Personalitatea lui Stalin continua sa fie un model pentru multi georgieni, chiar si dupa recentul conflict cu Rusia.
Jamil Ziyadaliev, un infocat admirator al lui Stalin, incearca sa il imite pe fostul lider sovietic, imbracandu-se si comportandu-se asemanator. Barbatul de 64 de ani isi castiga existenta prin participarea la nunti si petreceri unde delecteaza publicul dansand pe muzica sovietica.
Avantajele asemanarii cu fostul dictator includ mese gratuite si trecerea cu usurinta prin punctele de control ruse. “Toti georgienii il respecta pe Stalin, pentru ca este un mare lider care a creat un mare imperiu, dar si pentru ca este si cel mai celebru georgian”, explica Ziyadaliev.
Nu toata lumea este insa de acord. Nika Jabanasvili, un angajat al unei firme de constructii ai carui bunici au fost deportati de Stalin ca parte a campaniei de reprimare a minoritatilor, il considera pe fostul lider un criminal: “Stalin a fost Satana. A omorat multi oameni. Nu-mi pasa ca a fost georgian, era malefic”. “Orice s-ar spune, cultul lui Stalin persista in tara de doar 4,6 milioane de locuitori”, observa International Herald Tribune. Un recent sondaj de opinie arata ca 37 la suta dintre georgieni sunt mandri ca sunt compatrioti cu Stalin. Istoricul Vakhtang Guruli afirma ca Stalin este considerat in continuare “mai mult decat un om, un fel de supraom”. Potrivit lui Guruli, actualele manuale de istorie il elogiaza pe fostul lider sovietic pentru ca a invins fascismul lui Hitler si a transformat URSS intr-o superputere industriala.
Presedintele Rusiei recomanda
investirea in aur

Dmitri Medvedev, presedintele Rusiei, propune aurul ca alternativa de economisire, in conditiile actualei crize financiare globale. El crede ca, in acest moment, este mai oportuna limitarea investitiilor in valuta si actiuni, in favoarea investitiilor in lingouri de aur. Oficialii Bancii Nationale a Romaniei nu sunt insa de acord cu aceasta solutie de economisire.
In timpul unei vizite de lucru la o fabrica de prelucrare a zacamintelor de aur din regiunea Magadan, presedintele rus a propus ca populatia sa nu-si mai pastreze economiile in valuta si actiuni, ci in lingouri de aur. In acest fel, cetatenii ar putea sa-si protejeze economiile de efectele unei crizei financiare. Consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu considera gresite propunerile presedintelui rus. “Pe mine ma ia frigul cand presedintele unei tari afirma despre moneda tarii respective ca poate sa fie, chiar si pentru o ora, nesigura”, a declarat el. In ciuda faptului ca pretul aurului pe piata internationala a crescut, investitiile persoanelor fizice in metalul pretios nu se bucura de popularitate in Rusia. Principalele cauze sunt aplicarea TVA-ului de 18% la cumparare si posibilitatile limitate de pastrare a lingourilor in conditii de siguranta. Bijuteriile din aur nu pot fi considerate un instrument de investitie, deoarece pretul de cumparare include si manopera, iar pretul de vanzare se calculeaza in functie de gramaj.
Tarul Nicolae al II-lea
a fost reabilitat

Curtea Suprema de la Moscova a facut publica o decizie conform careia tarul Nicolae al II-lea si membrii familiei regale, care au fost executati in iulie 1918 de bolsevici, vor fi reabilitati si declarati victime ale represiunii politice, scrie BBC. Reabilitarea a fost demult ceruta de catre descendentii tarului, dar a fost refuzata in repetate randuri in tribunalele mai mici care au clasificat executiile familiei regale ca simple crime ale revolutiei.
Procurorii rusi care s-au ocupat de caz de-a lungul timpului sustin ca executia a fost de fapt o crima premeditata, nemotivata politic si din acest motiv refuza sa reabiliteze numele “patat” al ultimului reprezentant al celebrei dinastii Romanov care s-a aflat la conducerea tarii.
In anul 2000, Biserica Ortodoxa Rusa, bucurandu-se de o renastere post-sovietica, a decis canonizarea lui Nicolae al II-lea, a tarinei Aleksandra si a celor cinci copii ai acestora. Tarul Nicolae II, imparateasa Aleksandra, tareviciul Aleksei si surorile sale Olga, Tatiana, Maria si Anastasia Romanov au fost impuscati de catre revolutionarii bolsevici in iulie 1918. Tarul Nicolae al II-lea a fost privit ca un tiran de regimul Sovietic, deoarece intruchipa tot ceea ce revolutia din 1917 a incercat sa inlature.