Dinu SARARU
Nunti si botezuri
Nefericita ctitorie a lui Barbu Stirbei, Palatul de la Buftea care ii poarta numele si sub auspiciile proprietaresti ale unor fosti UTC-isti imbogatiti sarmaneii de ei, cum ar zice basarabenii – chiar peste noapte, ajuns fulgerator in varful ierarhiei carciumaresti de super-elita, inaugurat. Nici nu se putea altfel, de protipendada stangii unice si orginale, gazduieste in uriasul parc, nu stiu daca cineva mai doreste sa afle, si necropola domneasca, acum doi sau trei ani – sparta de hoti de drumul mare, parasita astfel cu trupurile princiare profanate si jefuite de straiele lor nobiliare, oase aruncate de-a valma, cu tigve rostogolite in tarana, intre acestea, poate si a domnitorului celebru, de care se leaga acte culturale fundamentale pentru natiunea romana, si e bine sa dam macar un singur exemplu, la indemana chiar si a noilor exploatatori ai locului unde s-a semnat si o pace, nu oarecare, Teatrul National, dezmostenit si el, tot in zilele noastre, de numele lui Caragiale.
Dar sa ne intoarcem la lucruri mai vesele, adica la nuntile si botezurile acestei veri, care se tin lant, tot la varf, ca sa zic asa, ca in vremurile cele mai bune, si care nu puteau sa nu fie incununate de Palatul Stirbei, de la bun inceput, dupa pomenita inaugurare cand s-a tras cu tunurile de artificii ceasuri intregi, speriindu-se bietul pasaret din padurea de nesfarsite hectare si din lacul vestit, fiindca la neamul prost daca nu se trage cu tunul la botez si la nunta si nu se umple cerul de artificii, nu se poate baga de seama bogatia agonisita in 17 ani de jaf public, dupa invatatura la ordinea zilei: “Cine poate oase roade, cine nu – nici carne moale”.
Din povestea mai vesela a boieriei de azi a nuntilor si botezurilor pomenitului Palat ar mai putea face parte si istoria neamului Domnitorilor olteni, Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbei, altfel frati buni, si de mama si de tata, Bibescu, Barbu fiind infiat de Banul Stirbei, scoborator din vitejii lui Mihai Viteazul. Un neam al Bibestilor care a dat, in putin peste 100 de ani, doi Domnitori de mare isprava ai Tarii Romanesti, neam la capatul caruia, ne spune Iorga, s-a aflat mosneanul Bibul, ivit “intre taranimea libera, mandra a plaiurilor gorjene”. Un stramos al Domnitorilor, Constantin, mai zice Iorga, “a fost abia portarel de judet, o boierie asa de mica, incat abia se ridica mai presus de lipsa desavarsita a boieriei !”
Mai ca imi vine si mie sa scriu, gandindu-ma la proprietarii de azi ca erau, la pornirea cuceririi ctitoriei voievodale a lui Barbu Dimitrie Stirbei, abia niste copii UTC-isti !
Insa imi dau seama, dupa una dintre recentele nunti ale protipendadei politice nationale, unite in ganduri si simtiri patriotic-petrecarete, peste orice bariere doctrinare posibile si numai pentru electorat de netrecut, ca Palatul stra-stranepotului mosneanului Bibul din Gorj nu mai face fata pretentiilor inalte ale burgheziei noastre de-a valma, si de stanga socialista si de dreapta liberala, si fara de partid, fiindca deosebirile, am vazut, nu mai conteaza: burghezie in plina ascensiune sa fie, si bogata, chiar si in drum spre Internationala socialista.
Asa au ajuns reprezentantii nostri electorali, sugrumati de grijile patriei, tocmai in varful unui munte cu, poate, cea mai frumoasa vedere a Mediteranei, deasupra oraselului Monte Carlo unde iti poti face si cumparaturile impuse de sezon si de evenimentul care i-a reunit solidari, in numele bucuriei de a pune temeliile unei case de piatra.
Ferice de noi, fiindca nu se poate sa nu se rasfranga si asupra noastra bucuria cerului Mediteranei, ocrotitor al faimoasei nunti care i-a strans la un loc si i-a unit, ca si pe miri, si pe nuntasi, dupa principiul sacru: “Toti suntem romani, mai mult sau mai putin onesti!”
* * *
P.S. Cineva ma intreba, mai deunazi, daca mai scriu la volumul 2 al romanului “Ciocoii noi cu badyguard”?
– Mai scriu, zic eu, nedumerit.
– Pai ce noutati mai poti povesti?
– Mai bine m-ai intreba, zic, daca ma pot tine dupa ispravile lor !
