Se apropie Pastele, iar anul acesta hotelierii de pe litoral au un motiv in plus sa-si promoveze ofertele mai repede: vacanta de sarbatori se prelungeste si de 1 Mai. Adica va dura nu mai putin de 9 zile. Mamaia si Costinestiul sunt din nou cele mai cautate statiuni, iar serviciile oferite sunt dintre cele mai bune. Turistii sunt asteptati cu camere spatioase dotate cu TV, minibar, aer conditionat, dar si grup sanitar propriu. Pentru cazare patronii au, deja, pachete promotionale. Cei care raman la mare mai multe zile vor avea parte si de reduceri. Hotelierii din Costinesti isi atrag turistii cu o zi gratis de cazare la trei zile platite. Iar pretul nu depaseste 300 de euro pe un sejur complet, in acesti bani fiind inclusa masa, dar si pranzul festiv de Paste. Nici hotelierii din Mamaia nu se lasa mai prejos. Cine isi permite poate alege si un hotel de patru stele. Conditiile de cazare sunt excelente, iar tarifele includ masa traditionala, precum si alte surprize. „Pentru o camera dubla de 4 stele avem tarife de 170 de lei pe noapte, cu micul dejun inclus si o masa festiva formata din mancaruri traditionale de Paste”, a declarat Florin Lungu, receptioner la unul din hotelurile din Mamaia. Summitul NATO a adus castiguri mari hotelierilor, dupa ce bucurestenii s-au refugiat pe litoral pentru a scapa de aglomeratia si nebunia din Capitala. Acum patronii spera ca apropierea celor doua sarbatori, Pastele si 1 Mai, sa le aduca castiguri la fel de considerabile, poate chiar si mai mari.