Guvernul a aprobat, ieri, prin ordonanta de urgenta, noul cadru de organizare a CNSAS, documentul fiind introdus pe ordinea de zi suplimentara a sedintei, la insistentele noului ministru al Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat consilierul premierului, Marius Oprea.
„Ma bucur ca noul ministru al Justitiei a inteles importanta acestui act normativ, el fiind cel care a solicitat ca ordonanta sa fie trecuta pe ordinea de zi suplimentara a sedintei de Guvern, spre aprobare”, a spus Oprea.
El a precizat ca in sedinta Guvernului nu au fost aduse decat mici modificari la proiectul actului normativ elaborat de grupul de lucru pe care l-a condus.
„Practic, prin modificarile aduse, in momentul de fata putem vorbi de faptul ca CNSAS nu are nimic comun cu o instanta de judecata. CNSAS se rezuma la a constata, pe baza documentelor din arhiva, daca cineva a colaborat cu Securitatea sau a fost lucrator al Securitatii, prin aceasta ducand la ingradirea drepturilor si libertatilor unei persoane, dupa care institutia emite catre instanta de judecata aceasta constatare, iar instanta de judecata este cea care ia decizia finala in legatura cu colaborarea sau calitatea de lucrator al Securitatii a unei persoane”, a spus Oprea.
Intrebat de presa daca CNSAS va avea timp sa ii verifice pe candidatii la alegerile locale, consilierul premierului a aratat ca pentru aceasta vor fi aplicate procedurile utilizate si pana in prezent.
In privinta fostilor activisti de partid, a fost mentinuta prevederea din vechea lege conform careia persoanele cu atributii pe linie de securitate sunt asimilate colaboratorilor securitatii, in cazul in care prin actiunile lor au afectat drepturile si libertatile omului.