Argumentele care ne fac sa ne oprim astazi asupra lui Take Ionescu sunt multe si ne grabim sa le prezentam inainte ca cineva sa aiba timp sa se intrebe: „Da, dar cine a fost Take Ionescu ?”
Take Ionescu a fost una dintre cele mai proeminente personalitati ale trecutului nostru nu foarte indepartat, personalitate realizata pe multiple planuri.
A fost un remarcabil avocat, un profund cunoscator al doctrinei juridice, al legislatiei, al jurisprudentei; intuia miscarile adversarului, avea replica prompta si a smuls sentinte rasunatoare instantelor vremii. A fost, de nimeni tagaduit, cel mai mare orator al vremii sale, fiind unanim numit „Take Gura de Aur”.
A fost, inainte de toate, un politician pasionat si creator si, daca a trebuit sa treaca dintr-un partid in altul, nu a facut-o singur, ci impreuna cu numerosii sai partizani si cu ideile sale. Niciodata nu s-a reorientat, nu s-a pliat pe programul sau pe ambitiile altui partid, ci doar a schimbat cadrul organizatoric in care a dezvoltat aceeasi linie politica. Aceasta nevoie de consecventa si onestitatea sa l-au pus in situatia de a fi ctitorul unei noi formatiuni politice, Partidul Conservator Democrat si seful ei necontestat pana la sfarsitul vietii. Si-a aparat cu acribie ideile si proiectele, timp de aproape o jumatate de secol, ca deputat (ales in toate legislaturile), ca ministru cu sapte mandate (dintre care doua ca vicepremier) si unul de prim-ministru (scurt, spre sfarsitul vietii) si le-a vazut in mare parte puse in aplicare. In aceasta calitate de om politic si de lider, atat la putere, cat si in opozitie a militat fara rezerve pentru realizarea idealului nostru national. Il putem considera – fara teama de a gresi – unul dintre principalii artizani ai Romaniei Mari si ai consolidarii acesteia. De asemenea, a avut grija, ca nimeni altul, de romanii din afara granitelor statului, de situatia lor economica, sociala si culturala. A promovat legi care au dainuit multa vreme si care au determinat innoiri in domeniul invatamantului, justitiei si al finantelor.
Ne-a motivat optiunea si faptul ca a fost ploiestean. A vazut lumina zilei la Ploiesti, in ziua de 13 octombrie 1858 – deci astazi se implinesc 149 de ani de la nasterea sa, iar in anul viitor vom aniversa un secol si jumatate – ceea ce ar trebui sa ne ofere o suficienta perspectiva pentru a-i percepe adevaratele dimensiuni. Casa parinteasca se gasea in „piata Cuza” (cam prin zona coltului de nord-est al edificiului Omnia de astazi) si a dainuit pana in 1973, cand fost demolata. La cinci ani, cand tocmai incepuse clasa I la Scoala nr. 1 de baieti, o boala grea l-a tintuit in pat, dupa care, la recomandarea doctorului, a petrecut o lunga si intrematoare convalescenta la manastirea Sinaia. Atunci s-a nascut dragostea lui pentru aceste locuri care a dus, dupa ani, la cumpararea unei vile, in care isi petrecea toate vacantele si mai tarziu in 1922, ramasitele pamantesti sa-i fie depuse, dupa dorinta sa, la manastirea Sinaia.
Nu numai atat, dar el s-a si considerat permanent ploiestean, a venit de zeci de ori in oras si a facut multe pentru el si pentru judet.
A mai fost o motivatie pentru care ne-am oprit asupra lui. El nu s-a daruit numai pe sine poporului roman, ci a ajutat si pe altii sa se ridice pentru a-l putea sluji. A fost prieten al unor mari scriitori si oameni politici, care i-au fost partizani pe care i-a sprijinit si este suficient sa amintim aici pe I.L. Caragiale si pe Barbu Delavrancea. Mai mult, in cadrul partidului sau a crescut oameni politici de mare suprafata, viitori ministri si lideri de opinie, printre care diplomatul Nicolae Titulescu, care i-a continuat opera politica externa si ziaristul Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”, presedintele Ligii Antirevizioniste Romane. De asemenea, a fost promotorul unei legi, care permitea cadrelor didactice titulare in invatamant sa obtina concediu de studii, platindu-li-se 70% din salariu. De o asemenea lege au beneficiat multi intelectuali care aveau sa aduca multa notorietate Romaniei si dintre care amintim numai trei care au primit leafa de la Ploiesti: N. Iorga, Dimitire Pompeiu si Eugen Lovinescu.
Si inca ceva, Take Ionescu a fost un om deosebit, drept, onest, un suflet bun, intelegator, saritor la nevoie si nu numai pentru cei din partidul din care facea parte. Nenumarati oameni au fost ajutati cu vorba sau cu sfatul, cu asistenta juridica gratuita, chiar cu interventii acolo unde credea ca este drept sa o faca, fara sa le ceara nimic in schimb. A scos din buzunarul sau, fara sovaiala, bani pentru spitalizarea unui bolnav, pentru maritisul unei fete sau pentru o ingropaciune cuviincioasa, a obtinut burse pentru tinerii merituosi (daca nu le-a oferit chiar el), a girat polite.
Dar, inainte de toate, ne-am oprit asupra lui Take Ionescu deoarece socotim ca, acum, personalitatea lui ar putea spori zestrea cu care noi am intrat si intram in Uniunea Europeana. Omul acesta a fost primit in calitate de ministru de externe, de ministru al invatamantului sau al finantelor sau fara nicio calitate oficiala de toti sefii de state si de guverne ai vremii sale. A dovedit un talent diplomatic dublat de bun-simt si un simt al masurii cum rar s-au mai intalnit in relatiile internationale. A fost ascultat si crezut de toti oamenii mari ai vremii sale pentru ca demersul lui logic si argumentat demonstra in egala masura cata nevoie avea Romania de Europa, dar si cata nevoie avea Europa de Romania. Un om politic francez, Aristide Briand, l-a numit „marele roman” iar in 1914, primul ministru al Frantei, Georges Clemenceau, l-a numit „marele si bunul european” si de atunci si pana la sfarsitul vietii (1922) toti oamenii politici s-au referit la el ca la „Le grand europeen”. A fost singurul roman numit astfel si nu de catre ai sai, ci tocmai de cei care orientau si diriguiau destinele Europei. In timpul tratativelor de incheiere a pacilor de la Versailles, s-a bucurat de aceeasi audienta si autoritate ca si reprezentantii marilor puteri fiind unul dintre intemeietorii Ligii natiunilor si cel care a pus bazele sistemului de aliante ale Romaniei interbelice. La initiativa ing. Cristian Sandulescu, presedintele in exercitiu, Clubul Rotary Ploiesti si-a propus ca unul dintre obiectivele activitatii sale in anul 2007-2008 sa fie ruperea valului de nedreapta uitare, readucandu-l pe Take Ionescu in memoria poporului roman. S-a elaborat un program care se va incheia in momentul aniversarii unui secol si jumatate de la nasterea marelui om, cu dezvelirea unui monument.
Paul D. POPESCU
