Basescu se opereaza, Bush gafeaza
Ce-ti este si cu presedintii de stat… Nu fac un pas, o miscare, nu deschid gura sau sa sugereze, macar, un gest, ca imediat miscarea, gestul, vorba le sunt facute publice ca sa stie tot norodul pe care-l conduc. Pai, nu acel norod, poporul in fruntea caruia a ajuns l-a facut presedinte pe unul sau pe altul ? Cetateanul cu drept de vot desemneaza presedintii in urma procesului electoral – mai simplu sau mai complex – dar tot cetateanul are dreptul sa stie, in orice moment, daca…”vrea muschii lui”, ce face cel pe care l-a votat, daca doarme bine, daca este vigilent sau cinstit, daca nu-l doare ceva sau cam ce are de gand sa faca. Cetateanul cu drept de vot are dreptul sa stie totul despre cel pe care l-a ales in fruntea tuturor, iar cel ales – devenind, cum se spune, persoana publica – trebuie sa suporte aceste rigori, indiferent daca le considera normale sau nu. Cel ales – presedintele tarii, in speta – oricat ar vrea sa aiba viata privata dinainte, nu o mai are; el si-a vandut-o, am putea spune, pe voturile cu care a ajuns presedinte. Si-atunci, cel inscaunat pe fotoliul de presedinte trebuie sa-si evalueze „costurile” si pretentiile pornind de la acest moment al trocului – voturi contra functie – si sa-si adapteze comportamentul la pretentiile votantilor.
In tarile in care democratia reala are destula vechime, a devenit o practica si, mai ales, un veritabil obicei, ca presedintele statului respectiv sa dea raportul periodic catre cei alesi – asa-zisele mesaje – sa se consulte cu ei, sa accepte criticile si, mai ales, sa nu-i sara tandara cand vreun ales i se vara pe suflet, cum spun romanii. Ei bine, la noi, astfel de atitudini ale sefului statului nu s-au prea manifestat dupa 1989, cand am spus ca am cucerit democratia. Presedintii nostri au fost ori orgoliosi, ori pretentiosi, ori ambitiosi, iar pe deasupra, fara consilieri „batosi” si destepti, care sa le asigure corectitudinea miscarilor, a gesturilor, a vorbelor.
Trecand la exemple, sa recurgem la comparatii cu cel mai puternic stat al lumii – SUA – al carui sef este, actualmente, George Bush. El este la al doilea – si ultimul – mandat de presedinte, dar aceasta situatie nu i-a asigurat si corectitudinea limbajului, a exprimarii publice. Gafele, pentru care va ramane, in istoria SUA, printre cei mai „slabuti” sefi de stat ai yankeilor, mai mult il delecteaza – ca si pe cetatenii care l-au ales – decat sa-i dea batai de cap, sa-l asmuta impotriva auditorilor sau a reprezentantilor presei care abia asteapta, ca intotdeauna, sa prezinte „actele si faptele” prezidentiale. Ei bine, nu la fel s-au comportat sau se comporta si omologii romani ai lui George Bush. Va mai amintiti apelativul iliescian „Mai animalule!”? Dar pe cel mai recent, de sorginte basesciana, „Bai gaozarule!”? Cam astfel se reactioneaza, pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, dinspre Palatul Cotroceni, cand ocupantii jiltului statal sunt deranjati de curiozitatea poporului – e-adevarat, prin mijlocirea presei.
Alte doua pilde ale diferentelor de comportament prezidential romano-american sunt de data foarte recenta. Presedintele Bush, aflat la Sydney, pe meleaguri australiene, a confundat OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, din care nu face parte Australia, gazda reuniunii in care a cuvantat presedintele american) cu APEC (Zona Economica Asia-Pacific, in care se afla Australia!), iar toata lumea – vorbitor si auditor – a ras. La noi, iminenta operatie la tiroida a presedintelui Traian Basescu – pe care presa a divulgat-o inaintea purtatorului de cuvant al Presedintiei – a creat o stare de incertitudine, de speculatii si banuieli. In acest caz, cetateanul vrea sa stie care-i starea de sanatate a presedintelui pe care l-a ales, iar cel platit din banii publici trebuie sa-i indeplineasca acest hatar. Altfel nu merge. Si este normal sa fie asa, deoarece a spune ca „Bush gafeaza” este la fel de simplu si de normal ca si „Basescu se opereaza”.
Leon CHIRILA
