Nicoleta Dumitrescu

Dacă vi se pare că astăzi liniștea este un pic altfel, mult mai altfel decât într-o zi liberă când forfota face o pauză forțată, mai apăsătoare, și pare ca și când ceva se pregătește să izbucnească, să iasă în evidență cu orice preț, există o explicație.
Este ultima zi de liniște dinaintea marilor promisiuni, și asta din cauza faptului că pe data de 10 mai începe campania electorală pentru alegerile care vor avea loc pe 9 iunie a.c. Fiind vorba despre două scrutine electorale într-unul singur, pe 9 iunie urmând să aibă loc alegerile europarlamentare și cele locale, e de așteptat ca promisiunile să curgă gârlă. Oricum, candidații partidelor și ai alianțelor electorale de-abia așteaptă să se dea startul oficial al campaniei electorale, în contextul în care pregătirea a fost făcută, deja, în perioada de precampanie, când aceștia s-au confruntat mai ales în sloganuri și afișe de mari dimensiuni amplasate mai pe toate drumurile ori pe clădiri.
Cert este însă faptul că, în comparație cu alți ani, campania electorală 2024 dă deja semne că o să fie cu totul altfel. Și asta pentru că, având în vedere faptul că partidele aflate acum la putere, PSD și PNL, și-au gândit strategia să rămână partenere și pe mai departe, membrii acestora ba sunt la cuțite – fără să se poată uita vechile diferențe de doctrină și opinii – ba se țin de mână, din dorința de a transmite ideea de unitate. Însă, dincolo de toate, cu toții abia așteaptă startul campaniei electorale, iar confruntarea nu va fi una ușoară, întrucât, după cum deja se cunoaște, ținta este aceeași – electoratul! Prin urmare, din nou, așa cum se întâmplă în campaniile electorale, candidații vor avea ocazia să le spună românilor cum văd ei, peste patru ani, județele și fiecare localitate în parte, implicit România în context european, având în vedere faptul că promisiunile vor curge țintite pe cinci direcții, direcții care reprezintă tot atâtea buletine de vot care vor fi înmânate alegătorilor care se vor prezenta la urne pe 9 iunie. Și anume câte un buletin de vot pentru alegerea primarului, pentru alegerea consilierilor locali, pentru președintele Consiliului Județean, pentru alegerea consilierilor județeni, ultimul fiind buletinul de vot pentru alegerea europarlamentarilor. Astfel, din nou, candidații vor promite câte și mai câte, nelipsite de pe lista marilor promisiuni fiind repararea drumurilor, a școlilor ori a altor clădiri care găzduiesc clădiri publice, a podurilor și a podețelor, că vor finaliza lucrările începute și abandonate de alții, nepricepuți și rău voitori, că se vor extinde rețelele de alimentare cu gaze, apă, dar și cele de canalizare. Ce mai, va fi o lună în care impresia care se va crea va fi aceea că totul este posibil, că totul se poate, singura condiție fiind ca alegătorii să voteze pe cei care trebuie!
Partea cea mai grea este, mai ales în cazul acelora care vor participa la alegerile locale, că sunt mulți candidații care pretind deja că merită, din nou, voturile electoratului, pentru că ”au confirmat”, susțin ei, că au avut capacitatea să dezvolte comunitățile pe care le-au condus stând pe scaunul de primar sau de ales județean, în timp ce alții se consideră ”salvatorii” localităților sau ai județelor, pentru că aceia care acum sunt în funcție nu au făcut nimic. Ceea ce uită însă candidații, mai ales cei care participă la alegerile locale, indiferent dacă au mai avut sau nu statutul de ales local, este faptul că absolut nimeni, nici cei care vor să fie primari sau președinți de consilii județene, nici cei cre se visează consilieri locali sau județeni, nu aduc de la ei de acasă nici măcar cu un singur leu! Or, poate că n-ar fi rău ca măcar în această campanie electorală să se lase deoparte vechile promisiuni gen: o să repar, o să asfaltez, o să aduc, o să fac, o să dreg etc., etc. Și asta din cauza faptului că, după cum s-a văzut inclusiv în ultimii ani, circuitul banilor este cu totul altul, o influență aparte având inclusiv criteriul politic, de care depind începerea, continuarea, dar, mai ales, finalizarea unor investiții.