Daca diminetile reci din ultima vreme v-au acutizat durerile de urechi, daca le simtiti infundate si vi se pare ca nu mai auziti bine, este foarte posibil sa aveti o infectie, cea mai frecventa fiind otita. Simptomele principale sunt urmatoarele: durere si o usoara inflamare a urechii;scurgerea unui lichid din urechea afectata; pierderea temporara a auzului;senzatia de presiune in urechea afectata;febra; tulburari ale somnului; scaderea apetitului;dureri foarte mari la miscarea lobului urechii sau a mandibulei. In unele cazuri poate aparea si o stare de greata sau varsaturi. Daca va confruntati cu astfel de simptome, e bine sa va adresati medicului, fiindca, netratata, otita creste riscul de aparitie a surditatii, a meningitei, a abcesului cerebral,a paraliziei faciale sau chiar riscul distrugerii oscioarelor din ureche. De asemenea, nu trebuie ignorata recomandarea specialistilor privind interzicerea curatarii urechilor cu obiecte improvizate precum batul de chibrit, scobitoarele, unghia, care agraveaza infectia dar pot si sa produca leziuni.