Situatia s-a agravat in nordul Japoniei, unde – potrivit stirii prezentate in pagina de informatii externe – un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter a lovit violent. Potrivit unui bilant dat publicitatii aseara, seismul a provocat moartea a sapte oameni si ranirea altor 700, iar datele se schimbau de la ora la ora. Dupa cutremur, au urmat mai multe replici, dar si valuri tsunami, de mica intensitate. Epicentrul cutremurului a fost localizat in apropiere de coastele japoneze, la 240 de kilometri nord-vest de Tokyo. Cel mai afectat a fost orasul Kashiwazaki, unde sute de case s-au prabusit, iar multi localnici au fost ingropati sub daramaturi. Circulatia trenurilor a fost intrerupta pe cateva tronsoane, mai multe garnituri feroviare deraind din cauza undelor seismice. Traficul rutier a fost, de asemenea, afectat, in urma prabusirii unor poduri si surparii unor portiuni din sosele. Cutremurul a provocat alunecari de teren si a fost urmat de valuri de tip tsunami de o jumatate de metru, care nu au facut, insa, pagube. Miscarea telurica s-a produs la trei ani de la seismul de 6,8 grade pe scara Richter, care a facut 40 de victime in Niigata.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorCAPCANELE LIMBII ROMANE