Aspirantii la statutul de sofer mai au de asteptat pana in toamna pentru a da examen pe chestionare simplificate. Autoritatile in domeniu au si o explicatie – nu au avut timpul necesar revizuirii vechilor formulare de concurs. Oficiali din Ministerul Internelor si Reformei Administrative spun ca cel mai probabil, noul tip de examen va fi pus in practica din luna septembrie. Motivul intarzierii este acela ca nu a fost timp suficient pentru schimbarea chestionarelor. Printr-un ordin al ministrului Internelor, politistii erau obligati sa schimbe actualele chestionare pana la 31 mai, in sensul eliminarii capcanelor. Tot pentru inceputul toamnei a fost lasata si punerea in aplicare a propunerii potrivit careia se va renunta la actualul sistem de testare. Practic, promit politistii, viitorii soferi vor sustine examenul teoretic cu ajutorul calculatorului. PC-ul va fi conectat la un server unde vor fi introduse aproximativ 3.000 de intrebari. Fiecare candidat va primi 26 dintre intrebarile propuse. Acestea vor fi alese aleatoriu de catre calculator. Organizatorii spun ca in acest fel se incearca eliminarea tentatiei politistilor-examinatori de a cere spaga la examenul auto.