Fotbalul a batut politica
Daca ar fi meci de fiecare data cand se intrunesc consilierii ploiesteni, ce liniste si ce eficienta ar fi in timpul sedintei! Confruntarea echipei nationale de fotbal cu Luxemburg, de aseara, i-a determinat pe alesii municipali sa discute si sa supuna la vot, in timp record, ordinea de zi de aproape 40 de puncte. Adica intr-o ora si 40 de minute. Interpelarile au fost limitate, asa cum s-a intamplat si cu comentariile de dinainte de supunerea la vot a proiectelor de hotarare. Pana si actualizarea tarifelor pentru salubritate a trecut fara contre din partea alesilor. Spre deosebire de data trecuta cand au iesit scantei si a cazut la vot. De altfel, nici ordinea de zi n-a avut atat de multe puncte incat sa-i incite pe alesi, cum s-a intamplat in alte dati. Aproape toate proiectele pe care acestia le-au aprobat s-au referit la modificarea regulamentelor de functionare ale serviciilor aflate in subordinea legislativului, ori la aprobarea unor planuri urbanistice zonale. Ceva-ceva comentarii au fost la hotararea privind acordarea de gratuitate la transportul in comun pentru pensionari (in Ploiesti la aceasta categorie sunt inregistrate 56.953 de persoane), indiferent de varsta si pensie, proiect care, pana la urma, a fost votat.
N.D.














