Intamplare sau nu, trei dintre cei patru directori ai liceelor de pe Valea superioara a Prahovei sunt profesori de chimie: Azuga, Busteni, Comarnic. (Al patrulea, din Sinaia, este de fizica.) Eugen Ganea este director al Liceului teoretic din Azuga inca din anul 1993, cand acest post era ocupat prin numire, si nu prin concurs. S-a facut un sondaj de opinie in randul profesorilor si a fost aleasa persoana sa. Abia peste sase ani, in 1999, a dat primul examen pentru ocuparea postului. Nu a avut niciun contracandidat. Patru ani mai tarziu, cand mandatul i-a ajuns la sfarsit si a venit sorocul unui alt examen, din motive personale, profesorul nu s-a prezentat la concurs. Nu i-a luat-o nimeni inainte, asa ca, peste un alt an, in 2004, concurand inca o data singur, si-a adjudecat din nou aceasta functie. Faptul ca reprezinta autoritatea maxima in scoala si ca preda o materie atat de nesuferita ii mai lasa vreun strop de simpatie in ochii elevilor? „Pentru aceste stiinte exacte nu toata lumea e structurata. Totusi, datoria profesorului, indiferent de ce materie preda, este sa le induca elevilor senzatia ca doreste totul de la ei. Vedeti, noi in invatamant lucram cu cea mai fina materie prima: mintea si sufletul omului. Chiar in momentele cand parem foarte exigenti, noi, profesorii, ne pastram toleranta necesara pentru copiii respectivi. Poate chiar jucam teatru ca sa le-aratam copiilor ca suntem nemultumiti fata de ei. Uneori, ne facem ca-i certam”. Eugen Ganea inca nu a observat un pretendent pentru postul sau, insa nu se stie niciodata de unde sare iepurele: pana anul viitor, cand va lua sfarsit actualul mandat, ar fi timp berechet sa i se iveasca un contracandidat.
Chimia, mama noastra
Mirela Dobrea (foto1) a fost director adjunct la Liceul „Kalinderu” din Busteni, intre 1999 si 2004, si si-a inceput directoratul plin la aceeasi unitate de invatamant din luna mai 2004. Daca in 1999 a avut un contracandidat, la examenul din 2004 a concurat singura. „Oamenii de formatie realista vad lucrurile clar. Pentru noi nu exista ambiguitati: ori e alba ori e neagra. Structura ordonata pe care ne-o impune calificarea noastra ne determina sa mergem si inspre alte domenii pentru a le ordona si a ne spune punctul de vedere”, explica directoarea cat de miscibile sunt administratia si sacerdotiul la altarul lui Mendeleev. Mirela Dobrea recunoaste, cu franchete, ca-i place functia de director si spune ca, la cum vede deocamdata lucrurile, isi propune sa-si mai adjudece inca un mandat.
Directoarea Liceului „Kalinderu” nu mai pridideste laudand virtutile chimiei. „Chimia este materie de baza pentru foarte multe specializari. Am avut elevi care au absolvit facultatea de farmacie, medicina sau chimia alimentara. Pe domeniul ingineriei chimice, sunt peste opt sectii. Toate ramurile economice presupun chimie. Tot ce se gaseste in natura este chimie, este transformare”. Cat priveste concubinajul dintre autoritatea pe care i-o confera statutul de director si teama pe care o poate starni predand o materie iubita ca un sconcs, Mirela Dobrea este de parere ca „nu e corect sa te duci la ora de chimie ca director, ci trebuie sa te duci ca profesor. Cred ca o astfel de atitudine nu m-ar ajuta nici dintr-o parte nici din alta”.
Vrajba – cel mai bun stimulent
Pentru Letitia Gagenel (foto2), directoarea Grupului Scolar „Simion Stolnicu” din Comarnic, ocuparea postului de conducere al celei mai mari unitati de invatamant din localitate n-a avut nimic in comun cu „atotputernica luciditate a stiintelor exacte”, ci cu o dorinta pura de razbunare. Fostul director al scolii ii pusese bete in roate inca de cand trebuisera sa imparta aceeasi cancelarie. Actuala directoare era o tanara absolventa dornica de afirmare, iar directorul de atunci un tip care detesta competitia. Vrajba dintre cei doi a crescut lent dar sigur. Directorul o ameninta pe Letitia Gagenel cu restrangerea normei, o pandea cu avertismente, o impiedica sa dea concurs pentru gradele didactice si-i refuza in permanenta dosarul pentru salariul de merit. In 1999, s-a ivit pentru prima oara ocazia ca cei doi sa se dueleze: a fost scos la concurs postul de director al scolii. Letitia Gagenel a pierdut in fata directorului la patru puncte diferenta: acesta beneficiase de un supliment de 20 de puncte numai pentru ca isi perpetua activitatea. Patru ani mai tarziu, in 2003, era timpul ca turnirul sa inceapa din nou: „M-a-ntrebat daca particip la concurs si i-am zis ca nu stiu. I-am pus si eu aceeasi intrebare si si el mi-a raspuns ca nu stie. Cu cateva zile inainte de examen, m-a chemat si mi-a spus ca nu mai candideaza. Am dat concurs singura si am ocupat postul”. Adversarul de doua decenii fusese, in sfarsit, rapus. Lasa sau nu Letitia Gagenel corigenti la aceasta materie care ar putea spanzura cataloage intregi? „Nu. Inca de la inceput m-am inteles bine cu elevii. Din pacate, de cand sunt director, nu mai am timp sa lucrez cu ei ca pe vremuri. Ma conduc dupa principiul ca profesorul care da note mici nu e un bun profesor. Cel care face o arma din catalog inseamna ca nu prea are ce cauta la catedra”.
Ionut STANESCU