In timp ce in tarile occidentale livezile se extind continuu la noi lucrurile se petrec tocmai invers. Adica, in nu putine locuri, livezile au fost rase cu toporul, pentru ca terenurile cu pricina sa capete alte destinatii sau, si mai rau, sa ramana parloaga. Si ne mai miram, atunci, de ce pe tarabele noastre intalnim, cu precadere, fructe provenite din import ?!
Printre fructele romanesti disparute aproape complet de pe piata figureaza si alunele. Aceasta cu toate ca tara noastra nu duce lipsa de soluri usoare, cu drenaj foarte bun si mai putin argiloase, care se preteaza destul de bine culturii alunului. Pe langa faptul ca sunt neperisabile (putandu-se pastra si peste un an), au un gust si o aroma aparte, alunele au si o valoare energetica foarte mare. Astfel se explica de ce acestea au mare cautare pe piata externa, unde se folosesc, in principal, la fabricarea ciocolatei si a unor paste speciale pentru copii, fiindca au in continut o multime de elemente nutritive.
Pentru cei interesati, precizam ca pentru plantarea unui hectar sunt necesari intre 600 si 660 de pomi, distanta intre randuri fiind de 5 metri, iar intre plante pe rand, de 3 metri. Daca livada este bine ingrijita, in 6-7 ani de la plantare se poate obtine o productie de 3 – 3,5 tone de alune la hectar. In urma valorificarii acestora, pe langa recuperarea cheltuielilor cu infiintarea culturii (insumand circa 400 milioane de lei) se poate obtine si un profit frumusel. Motiv pentru care tot mai multi straini sunt interesati sa achizitioneze terenuri in Romania pe care, apoi, sa le transforme in livezi de alun, cum este cazul unui italian, care a cultivat, la Sibiu, 100 de hectare.
C. DUMITRU
