Traian Basescu participa, astazi, la bilantul SRI

Presedintele Traian Basescu va participa, astazi, la sedinta de bilant pe 2006 a Serviciului Roman de Informatii. Potrivit unui comunicat dat publicitatii, vor mai participa consilierul prezidential pe probleme de securitate nationala – Mihai Stanisoara si ministrul Administratiei si Internelor – Vasile Blaga.

Cutremure puternice in Pacificul de Sud

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6.9 pe scara Richter a lovit, duminica noaptea, vestul celei mai mari insule a Japoniei, Honshu.
Potrivit datelor initiale, o persoana a murit si cel putin 160 au fost ranite, iar seismul s-a simtit pana la Tokyo. 12 dintre raniti sunt in stare grava.
Initial, cutremurul fusese estimat la 7.1 pe Richter. Epicentrul seismului a fost localizat la 300 km de capitala Japoniei, potrivit Agentiei meteorologice nipone.
Cel mai afectat a fost Wajima, oras cu 25 000 de locuitori. Peste o mie de persoane au fost evacuate, 25 de imobile au fost complet distruse si peste 100 avariate. Aproximativ 3.000 de locuinte au ramas fara apa potabila.
Autoritatile au lansat alerta de tsunami.
In acelasi timp, doua cutremure puternice au zguduit arhipelagul Vanuatu, din Pacificul de Sud, a anuntat agentia geologica australiana.
Primul seism, cu magnitudinea de 7,3 pe scara Richter, a avut loc la 00.40 GMT, cu doua minute inaintea seismului inregistrat pe coastele vestice ale Japoniei. Al doilea, cu o magnitudine de 7,1 pe scara Richter, a avut loc dupa 28 de minute.
Politia din Vanuatu, o insula cu aproape 210.000 de locuitori a anuntat ca, deocamdata, nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Nu au fost emise avertizari de tsunami.

Taxa verde va fi de 7 lei

Produsele electronice, electrocasnice si cele IT se scumpesc luna viitoare cu 7 lei.
Scumpirea este determinata de aplicarea taxei verzi care va permite comerciantilor sa colecteze produsele iesite din uz in vederea reciclarii.
Presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de produse si echipamente de tehnologia informatiei si comunicatiilor, Valentin Negoita a declarat ca taxa verde poate fi majorata anul viitor daca vanzarile vor fi sub asteptari.
„Cu cat volumul de vanzari din magazine este mai mic, cu atat taxa va fi mai mare” a explicat Valentin Negoita.

Blocaj rutier la Cheia

Circulatia rutiera a fost blocata ieri, pe DN1A, in zona Cheia.
Purtatorul de cuvant al Politiei Rutiere Prahova, Radu Dan, a declarat ca o stanca de mari dimensiuni s-a despins din versant si a cazut pe carosabil. De altfel, echipaje de politisti din Prahova si Brasov redirectionau circulatia spre DN1
Reprezentantul Politiei Prahova le-a recomandat soferilor sa circule cu prudenta avand in vedere ca singurul drum catre Bucuresti ramane DN1.
La Cheia se aflau aseara, ?n jurul orei 17,00 echipe de muncitori care lucrau la deblocarea carosabilului, luandu-se in calcul dinamitarea stancii, din cauza dimensiunilor foarte mari.

A decedat premierul armean

A decedat prim-ministrul armean, dupa ce a suferit un atac de cord. Purtatorul de cuvant al premierului Andranik Margarian a anuntat decesul acestuia, fara a oferii detalii. Andranik Margarian a devenit premier in anul 2000.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorGHID NATURIST