Schimbari ale Codului Rutier
Conform recentelor modificari ale Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, persoana care solicita examinarea in vederea obtinerii permisului pentru categoriile C si D ori subcategoriile C1 sau D1, trebuie sa fi obtinut, anterior, dreptul de a conduce autovehicule din categoria B sau, dupa caz, sa fi fost declarat „admis” la examenul pentru obtinerea permisului pentru categoria B.
C.D.
Primul laborator acreditat UE din Prahova
Laboratorul de analiza a calitatii apelor, din cadrul Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Prahova, este primul din judet care a fost certificat conform standardelor europene. Evenimentul a avut loc ieri, in prezenta reprezentantului RENAR Bucuresti – singurul organism abilitat pentru acreditarea laboratoarelor din Romania. Marian Mocanu – directorul SGA Prahova, afirma ca, pentru obtinerea acreditarii, a fost nevoie de investitii serioase in dotarea cu aparatura performanta pentru efectuarea analizelor fizico-chimice si biologice ale apelor de suprafata, subterane sau uzate, precum si de specializarea personalului. Prin implemen-tarea acestui sistem de management al calitatii, se asigura o mai mare precizie in masurarea rezultatelor incercarilor furnizate de laborator – deoarece se folosesc metode standardizate, ceea ce poate conferi o mai mare incredere din partea clientilor, precum si o scadere a numarului reclamatiilor.
C.D.















