V. S.
Un proiect inițiat de vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Daniel Soare, privind acordarea de stimulente financiare echipei de robotică “UNDEFINED” de la Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” din Câmpina, care a participat la competiția “FIRST Tech Challenge România” – 2026, a fost aprobat de consilierii județeni, în cadrul ședinței de miercuri, 29 aprilie.
Potrivit hotărârii, stimulentul financiar se va acorda în mod nediscriminatoriu și va fi în cuantum brut de 4489 lei/persoană, acordarea sumei urmând să se facă după prezentarea unor documente specifice.
Suma totală brută a stimulentelor financiare este în cuantum de 98.758 de lei și se va aloca din bugetul propriu al județului Prahova.
Conform legii, Consiliul Judeţean poate asigura fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare locale/judeţene, precum şi pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora.
Premierea elevilor de la ”Nicolae Grigorescu” a venit ca urmare a participării acestora la competiția “FIRST Tech Challenge România” – 2026 și a calificării la faza internațională a campionatului.
Elevii câmpineni urmează să participe la Campionatul European de Robotică, care va avea loc în perioada 16–20 iunie, la Eindhoven, în Olanda.
Până acum, în acest sezon, membrii echipei ”UNDEFINED” au obținut următoarele rezultate: Innovate Award 1st Place – etapa regională; Innovate Award 3rd Place – etapa națională și locul 12 național din peste 220 de echipe.
















