
• George Bush, dezamagit de rezultatul alegerilor • Donald Rumsfeld a demisionat • Premiera in Camera Reprezentantilor
Presedintele SUA, George W. Bush, a declarat ieri seara, intr-un discurs televizat de posturile americane, ca este „dezamagit” de rezultatele alegerilor, in urma carora Partidul Democrat, de opozitie, a castigat una dintre cele doua camere ale Congresului. Bush a anuntat si demisia lui Donald Rumsfeld, secretarul de stat al Apararii. Bush a spus ca a luat decizia impreuna cu Rumsfeld, ambii ajungand la concluzia ca este bine ca un nou lider sa ocupe fotoliul acestuia. Inlocuitorul lui Rumsfeld – unul dintre artizanii doctrinei de aparare preventiva a SUA – este Robert Gates, fost director al CIA. Vizibil afectat de rezultatele alegerilor de catre Partidul Republican, Bush a precizat ca-si asuma pierderea majoritatii in Camera Reprezentantilor. Presedintele nu a anuntat nicio masura legata de politica americana privind Irakul si Afganistanul, recunoscand insa ca situatia „nu evolueaza suficient de bine”. Casa Alba a recunoscut victoria democratilor in Camera si si-a anuntat dorinta de a colabora cu acestia in razboiul contra terorismului si in problemele economiei nationale.
Conform sondajelor de opinie efectuate la sectiile de votare, democratii au obtinut in Camera Reprezentantilor un avantaj de 18 locuri, cu trei mai mult decat aveau nevoie. Nancy Pelosi va deveni prima femeie care va prelua Presedintia Camerei. In varsta de 66 de ani, reprezentanta democratilor a avut o cariera politica remarcabila.
Bush a declarat ca a avut deja intalniri cu liderii republicani si cu cei democrati, cu acestia din urma discutand despre agenda politica a SUA pentru anul viitor.














