Cel mai vast domeniu schiabil din tara tinde spre omologare internationala

Desi Sinaia este cea mai cunoscuta statiune turistica de pe Valea Prahovei, aceasta intrase, pana nu demult, intr-un con de umbra. Una dintre explicatii este legata de faptul ca, in ultimul timp, pentru dezvoltarea domeniului schiabil, nu se investise mai nimic.
„Din pacate, tot muntele Bucegi a intrat in administrarea Parcului Natural, unde este o conducere cu care se lucreaza foarte greu. Este adevarat ca nici cadrul legislativ nu ne ajuta foarte mult, nici pe noi ca autoritate locala si nici pe investitori. Este si motivul pentru care, printre altele, nu se construiesc cabane. Noi, ca autoritate locala, am relansat brandul Sinaia – Perla Carpatilor si am incercat, prin diverse manifestari, sa atragem turistii in zona. Din fericire, la sfarsitul saptamanii recent incheiate, au fost mai multi turisti decat au fost de Revelion, si acest lucru este un efect al campaniilor de publicitate. Am fost prezenti, de exemplu, la Targul International de Turism, unde am avut un stand mai generos ca altadata si care a atras atentia”.
Primarul sinaian, Vlad Oprea, ne-a precizat si unde vor fi investite fondurile in valoare de 75 de miliarde de lei, alocate de Guvern dezvoltarii domeniului schiabil si ce avantaje vor avea turistii de pe urma construirii telegondolei care va lega Sinaia de Cota 1400.
Cand se va realiza acest proiect, accesul pe munte va fi mai facil si vom scapa de actualele cozi de la telecabina. Firma care a castigat licitatia este obligata ca, pana la 1 iunie 2007, sa puna in functiune instalatia.
Intentionam achizitionarea unei telegondole in sistem leasing, la cheie, deoarece intreaga lucrare va costa aproximativ 200 de miliarde de lei. Am achitat, deja, un avans, respectiv 75 de miliarde, iar in termen de cinci ani, sau chiar mai devreme, vrem sa platim si restul banilor. Edilul recunoaste ca partiile nu sunt inca in starea cea mai buna, dar spera ca, pe viitor, cei care fac bani, de pe urma acestora, sa le intretina mai bine, deoarece Sinaia are cel mai vast domeniu schiabil din tara si ar fi pacat ca el sa nu fie exploatat la maximum. „In acest sens derulam, in colaborare cu Federatia Romana de Schi, un proiect de omologare internationala a celor 8 partii.
Bogdan BRATU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorUN ULTIM ROL…