Europenii cer ca Saddam sa nu fie spanzurat
Italia si Franta au cerut, ieri, autoritatilor irakiene sa nu-l execute pe Saddam Hussein, afirmand ca aceasta ar fi o greseala etica ce ar putea declansa un razboi civil in aceasta tara.
Avand in vedere „situatia dramatica si dificila din Irak, executia lui Saddam Hussein ar putea impinge tara intr-un adevarat razboi civil”, a declarat ministrul italian de Externe, Massimo D’Alema, la finalul unei intrevederi de la Paris cu omologul sau francez, Philippe Douste-Blazy.
„Acesta este motivul pentru care lansam un apel autoritatilor irakiene – autoritatilor democratice din Irak pe care le respectam si le sustinem – ca sentinta sa nu fie pusa in aplicare”, a spus el.
Douste-Blazy a afirmat ca Franta si UE se opun pedepsei capitale si vor ca ea sa fie abolita in toata lumea.
„Din motive etice, Saddam Hussein nu ar trebui sa fie supus pedepsei cu moartea”, a spus el. „Trebuie sa ne gandim ca situatia din Irak este exagerat de ingrijoratoare si ne aflam pe marginea razboiului civil”, a adaugat oficialul.
La Londra, premierul Tony Blair a afirmat ca Marea Britanie se opune pedepsei cu moartea. Premierul nu a precizat daca este de acord cu executarea fostului dictator, apreciind ca aceasta este o decizie de competenta irakienilor.
Premierul italian Romano Prodi a declarat: „Italia se opune pedepsei cu moartea si chiar in cazul dramatic al lui Saddam Hussein suntem de parere ca pedeapsa capitala nu trebuie executata”.
——————-
Personalul TESA din sanatate ameninta
Personalul TESA din unitatile sanitare si balneare ameninta cu declansarea actiunilor de protest daca pana la sfarsitul anului Ministerul Sanatatii nu le rezolva cererile, acestia solicitand majorari salariale de minimum 75 la suta, servicii medicale gratuite si un dialog social corect.
Sindicalistii cer majorari salariale de minimum 75 la suta pana la sfarsitul anului 2006, aratand ca personalul TESA are in continuare salarii „inacceptabil de mici”. De asemenea, ei solicita eliminarea diferentele de salarizare dintre personalul tehnic, economic si administrativ din unitatile sanitare si personalul medical cu studii similare sau inferioare.
Pe de alta parte, reprezentantii Federatiei TESA cer servicii medicale gratuite pentru personalul tehnic, economic si administrativ din unitatile sanitare si rudele de gradul intai ale acestora, aratand ca in prezent sunt nevoiti sa plateasca aceste servicii.