Taranul roman va fi tot la coada UE

Cu toate ca la anul vom fi in Uniunea Europeana, fermierii romani vor primi ca subventie doar un sfert din ceea ce primesc colegii lor europeni, a declarat ministrul Agriculturii – Gheorghe Flutur. Vestea buna este ca anual, subventia va creste si ca in 2013, va fi egala cu cea din UE. Ministerul pe care il conduce vrea sa infiinteze mici banci populare, case de credit rurale pentru microfinantari. Flutur crede ca incepand din 2007 casele de credit vor fi functionale, pentru ca ele vor merge pe subscriptie publica facuta de fermieri sau tarani.

Un nou sef la prevenirea criminalitatii din penitenciare

Ministrul Justitiei – Monica Macovei, l-a numit in functia de director al Directiei pentru prevenirea criminalitatii in mediul penitenciar din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) pe procurorul Doru Dobocan, informeaza Ministerul Justitiei. El a fost director al Directiei Generale de Protectie si Anticoruptie si a coordonat procesul de desfiintare a acestei structuri. Directia pentru prevenirea criminalitatii in mediul penitenciar din cadrul ANP a fost infiintata prin Ordin al ministrului Justitiei din data de 20 iunie 2006.
Printre atributiile acesteia sunt identificarea si prevenirea faptelor, de nerespectare de catre personalul ANP a drepturilor detinutilor ori de supunere a acestora la tortura sau tratamente inumane, a prevederilor legale ce pot favoriza ori genera evenimente grave, a actelor de coruptie sau a altor fapte ce constituie incalcari ale legii, precum si identificarea si prevenirea actiunilor specifice criminalitatii.