Naveta spatiala Atlantis a arimat cu succes la Statia Spatiala Internationala (ISS), ieri, la ora 10.48 GMT, a confirmat NASA. Arimarea navetei la Statia Spatiala, impreuna cu echipajul sau format din sase astronauti, o femeie si cinci barbati, a avut loc cu doua minute intarziere fata de ora prevazuta, dupa doua zile petrecute in spatiu. Atlantis a fost lansata sambata, 9 septembrie, de la baza Cape Canaveral din Florida. Este a doua misiune pe ISS in ultimele zece saptamani si a treia misiune de la reluarea zborurilor spre Statia Spatiala de la tragicul accident al navetei Columbia, care a avut loc la 1 februarie 2003. Zborul marcheaza reluarea constructiei Statiei, doar pe jumatate terminata. Atlantis nu a mai ajuns pe ISS din 2002. Intalnirea dintre Atlantis si ISS, fiecare avand greutatea de 100 de tone, s-a efectuat in urma unei „coregrafii” orbitale foarte precise si delicate pentru a mentine alinierea perfecta a celor doua constructii. Operatiunea a fost efectuata de comandantul de bord Brent Jett, un veteran al spatiului aflat in cea de-a patra lui misiune. Acesta a preluat controlul navetei, aflata pana atunci pe pilot automat, cand Atlantis se afla la 200 de metri distanta de ISS. Echipajul navetei Atlantis va fi intampinat de catre cei trei astronauti de pe ISS, rusul Pavel Vinogradov, americanul Jeffrey Williams si germanul Thomas Rieter, de la Agentia Spatiala Europeana.














