
Presedinte – director general al Casei de Asigurari de Sanatate Prahova, ec.Gheorghe Alexandru:
In cursul acestei luni, putem incheia, in sfarsit, contractele cu furnizorii de servicii medicale
– Domnule director, s-a incheiat deja primul trimestru din acest an. Au aparut semnele ca, in sfarsit , se poate depasi blocajul din sistemul sanitar, generat de numeroasele controverse legate de pachetul legislativ privind o noua reforma?
– Din fericire, putem vorbi despre inceputul unei deblocari, dupa o perioada in care ne-am confruntat, cu adevarat, cu numeroase dificultati. Ca urmare, in cursul acestei luni putem sa procedam la incheierea contractelor privind serviciile medicale de care vor beneficia asiguratii in acest an. Ma refer la medicina de familie si cea stomatologica, la asistenta medicala spitaliceasca, la cea acordata in cadrul sanatoriilor si preventoriilor, dar si la serviciile de investigatii clinice si paraclinice, la domeniul recuperarii medicale si la cel al asigurarii dispozitivelor medicale.
– Pentru sutele de mii de asigurati din judet ar fi de interes, in principal, noutatile aparute in sistemul asigurarilor de sanatate.
– Exista astfel de noutati in ceea ce priveste asistenta medicala spitaliceasca, domeniul catre care se directioneaza 60 la suta din fondurile sanatatii. E vorba despre o alocare suplimentara de fonduri catre spitale in functie de complexitatea cazuisticii medicale si a tratamentului pe care il asigura bolnavilor. Anul trecut, au fost alocate spitalelor din Prahova 1.200 de miliarde de lei, iar in acest an se estimeaza o crestere cu circa 18 la suta. O prevedere nu numai noua dar, sper eu, si benefica pentru asigurati este aceea care vizeaza finantarea farmaciilor aflate in contract cu casa de asigurari care elibereaza medicamente gratuite si compensate. Practic, fondurile alocate unitatilor farmaceutice se vor stabili in functie de adresabilitatea pe care o inregistreaza – aceasta contand intr-un procent de 60 la suta din suma totala de care vor beneficia, dar si de incadrarea cu personal de specialitate. O asemenea modalitate de stabilire a fondurilor este de asteptat sa elimine situatiile in care farmaciile care sunt cele mai solicitate epuizeaza in numai cateva zile banii, fiindca in viitor acestora li se vor aloca fonduri corespunzatoare cererii. O modificare in bine speram sa apara si in ceea ce priveste asistenta medicala primara, avand in vedere ca medicilor de familie le vor fi alocate fonduri mai mari. Din pacate, sunt inca neclarificate aspectele legate de intentia alocarii, pentru medicii de familie si medicii specialisti din ambula-toriu, a unui plafon destinat medicamentelor gratuite si compensate precum si investigatiilor paraclinice. Deja propunerea este contestata si de catre medici si de farmacisti, si nu este nici in beneficiul pacientilor. Aplicarea unei asemenea masuri va mari si mai mult birocratia care si asa sufoca medicul. De teama de a nu depasi plafonul, acesta va fi obligat sa o tina tot intr-o contabilitate. Apoi, cine poate garanta ca nu intervine subiectivismul, spre nemultumirea pacientilor la care nu se mai ajung bani?
Parerea generala este ca o asemenea propunere nu trebuie adoptata.
Luiza RADULESCU PINTILIE











