Romania a solicitat Comisiei Europene o extindere cu doi ani, pana la sfarsitul lui 2008, a perioadei de aliniere a pretului gazului din intern la cel din tarile UE.
Ministrul de stat, Gheorghe Pogea, a anuntat, ieri, ca pana la sfarsitul lunii aprilie 2006 va fi facut public calendarul de evolutie a pretului gazelor pe o perioada de circa doi ani pentru ca agentii economici sa se adapteze noilor nevoi.Gheorghe Pogea a anuntat ca de saptamana viitoare va initia intalniri cu oamenii de afaceri, cu patronatele din industrie, cu reprezentantii consumatorilor industriali pentru a clarifica mecanismele de formare a preturilor la utilitati. Ministrul a solicitat Ministerului Economiei, Autoritatii de reglementare in domeniul gazelor naturale si Agentiei nationale de resurse minerale o transparenta totala privind piata gazelor naturale. Gh. Pogea propune sa nu se scumpeasca gazele din 1 aprilie 2006. Ministrul a spus ca preturile la utilitati trebuie aliniate standardelor UE iar in paralel, autoritatile vor propune masuri concrete de sprijinire a persoanelor cu venituri reduse.














