Cuvant de invatatura la Duminica Ortodoxiei

Duminica intaia din Sfantul si marele Post al Pastilor se numeste Duminica Ortodoxiei. Numele acesta l-a primit din secolul al IX-lea cand s-a sarbatorit biruinta credintei adevarate cu privire la cinstirea icoanelor, impotriva ratacirii si a celor ce luptau in contra cultului sfintelor icoane. Pentru noi Duminica aceasta este o zi de mare sarbatoare pentru ca ne aduce aminte de biruinta dreptei credinte in trecutul Sf.Biserici. Fiind prima duminica din postul Sfintelor Pasti este si prima treapta in urcusul duhovnicesc al intalnirii cu Hristos si de traire cu El prin Sf.Biserica.
Numele „Ortodoxie” insemneaza dreapta credinta, preamarire dreapta a lui Dumnezeu, traire adevarata in lumina invataturii Domnului nostru Iisus Hristos. Ortodoxia este Biserica cea adevarata, intemeiata de Domnul nostru Iisus Hristos. Ea a luat fiinta prin jertfa de pe cruce a Mantuitorului Hristos si s-a aratat in Ziua de Rusalii cand Sf.Duh s-a coborat peste Sfintii Apostoli, botezandu-se cei dintai crestini.
Ortodoxia este credinta mosilor si a stramosilor nostri. Poporul nostru romanesc a ajuns la cunoasterea lui Dumnezeu si a imbratisat de la inceput credinta si invatatura dumnezeiasca asa cum i-a predat-o Biserica Ortodoxa. El a tinut cu sfintenie aceasta credinta care l-a unit cu Dumnezeu si l-a aparat mereu in furtunoasa lui istorie. Suntem aproape singurul popor care am aparut deodata in lume: romani si crestini.
In aceasta zi sfanta de biruinta si de sarbatoare a Ortodoxiei aducem prinos de recunostinta maicei noastre duhovnicesti pentru tot ceea ce ne-a dat si pentru tot ceea ce inseamna in viata noastra. Ramanand la sanul ei de mama, fiind vrednici urmasi ai parintilor si stramosilor nostri care au tinut cu tarie la credinta lor cea dreapta cinstindu-le memoria, sa le urmam credinta, in veci de veci, Amin.
Pr. Stefan Al. SAVULESCU