TRIUMFUL SI DECADEREA
Leon CHIRILA
Istoria omenirii are numeroase exemple de imparati si imperii, de regi si regate, de personalitati din toate domeniile care au cunoscut atat placerile marilor victorii si impliniri, inefabilul triumfului, cat si gustul amar al infrangerilor, durerea decaderii. Astfel de lucruri s-au petrecut in fiecare epoca si cu atat mai mult asistam la ele in perioada de dupa revolutie, in Romania. Multi care au ajuns in culmea gloriei nu s-au bucurat prea mult de ea, ba chiar au platit-o cu zile si nopti, cu ani de regrete si de chinuri, cu valori chiar mai mari decat cele pe care le-au avut la un moment dat.
Acest ciclu intre triumf si decadere se petrece doar cand prima stare se realizeaza nefiresc, contra naturii – cum se mai zice de la un timp, cand acumularile ce stau la baza victoriilor de scurta durata nu au avut nimic in comun cu munca onesta, cu efortul constant, dar legal, cu respectul ce se impune – tot legitim, fata de tot si toti cei care te inconjoara.
Le-am spus, uneori, miliardari de carton, i-am etichetat, pe unii ca fiind esenta coruptiei, iar pe altii i-am considerat sefi ai lumii interlope. Toti, fara nici o exceptie, si-au dobandit renumele doar in perimetrul ilegalitatilor, al desconsiderarii totale a legilor si al dispretului fata de cei printre care convietuiesc. Triumful lor, victoriile lor au fost scurte, iar impresiile generate in jurul lor au insemnat, de asemenea, dispret si condamnare unanima. Iar cand si organele statului au lucrat pentru a contura si mai bine profilul unor asemenea figuri – punand peceti cu inscrisuri „vinovat”, „puscarie” – atunci decaderea „beneficiarilor” respectivelor peceti nu poate fi considerata decat dezastru.
Astfel stau lucrurile si in aceste zile cand figuri importante ale clasei noastre politice, ajunse pe culmi ale gloriei, au cazut in disgratie. Triumful lor sfidator, arogant, a palit brusc, facand loc numeroaselor acuzatii pe care ei insisi le debiteaza la adresa celor care, de fapt, le-au cerut sa-si justifice legalitatea traseului parcurs, a drumului urmat pana in culmile acelui triumf cu care s-au imbrobodit. Acum toate par sa se prabuseasca in jurul lor, nici un argument al esafodajului justificarilor grandomaniei nu mai rezista, credibilitatea li se spulbera chiar de la o ora la alta, iar suspiciunile rod, nesatioase, temeliile triumfului, cascand, pe loc, haul decaderii. Astfel au patit si imperiile, si regatele, si multi afaceristi sau oameni politici a caror potenta s-a datorat doar faptului ca au cochetat cu ilegalitatile, cu coruptia, cu exploatarea naivitatii sau a increderii semenilor, a amabilitatii sau chiar a bunelor intentii ale altora. Cu totii si-au platit, insa, si numele, si renumele, si triumful – atat de trecatoare, cu patimile decaderii. Rostiti doar doua nume – Dinu Patriciu si Adrian Nastase – si veti avea argumentele pentru cele scrise in aceste randuri.
