La inceputul lunii noiembrie a.c., presedintele Tribunalului Prahova – Elena Negulescu, a cerut eliberarea din functie si transferul la Curtea de Apel Ploiesti. O data ramas liber postul, conducerea instantei a fost delegata judecatorului Viorel Marin. Pana la sfarsitul lunii noiembrie, conform hotararii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), si-ar fi putut depune candidatura, pentru interimatul functiei de presedinte al Tribunalului, orice alt judecator interesat, care ar fi intrunit conditiile pentru ocuparea acestui post. Candidatul interesat trebuia sa aiba avizul Colegiului de conducere, sa nu fi fost membru sau informator al fostei Securitati s.a.m.d.
Candidatura pentru functie si-a depus-o, insa, o singura persoana, anume tot magistratul interimar, Viorel Marin. Ca urmare, pana la inceputul lui 2006, acesta va fi noul presedinte delegat al Tribunalului Prahova.
„Provizoratul” va dura cel mai probabil pana in lunile februarie – martie cand, la nivel de curti de apel si tribunale, se va organiza, de catre CSM, un nou concurs (sau examen) pentru presedintii acestor instante.
(F.T.)















