
Peste 50.000 de autovehicule vor circula, zilnic, pe DN1, intre Potigrafu si Azuga
Daca ati condus pe principala artera auto care strabate judetul, atunci stiti, cu siguranta, ce nebunie se poate crea in perioadele de varf ale traficului. Numai ca ceea ce a fost pana acum va fi nimic in comparatie cu ce ne asteapta de sarbatori. Si inca aglomeratia incepe de pe acum, din acest sfarsit de saptamana si e de asteptat sa creasca o data cu caderea zapezii. Politia Rutiera Prahova estimeaza ca in saptamana dintre Craciun si Revelion circulatia auto pe DN 1 va spori cu aproximativ 25 – 30 la suta fata de valorile normale. Subcomisarul Costin Tatuc ne-a declarat ca „de obicei nu sunt in trafic mai mult de 35.000 de autovechicule pe zi, dar la sfarsit de an numarul lor va ajunge la peste 50.000, motiv pentru care si numarul patrulelor mobile se va dubla (de la patru la opt)”.
Iar daca aglomeratia va constitui, cu siguranta, o mare problema, soferii se gandesc, din aceasta saptamana, si la noul sistem de monitorizare video a DN 1. Multi sustin ca, din cauza camerelor de luat vederi si a radarelor montate la inaltime, se feresc sa circule cu viteza, asa ca ar putea aparea ambuteiaje. Politia Rutiera este, insa, de alta parere. „Traficul se distribuie in mod uniform, pentru ca pana acum se alerga foarte tare in partea sudica a judetului, unde soseaua este mai larga, in timp ce in zona de nord, unde se ingusteaza, soferii erau obligati sa reduca viteza”.
Iulian MAXIM














