Bolnavii ar trebui sa evite mancarea sarata
Temperaturile scazute favorizeaza aparitia atacului de guta, o boala care afecteaza articulatiile mainilor si ale picioarelor. Acestea se umfla, se inrosesc si devin foarte dureroase. Cand boala se agraveaza, pot fi cuprinse toate articulatiile. Printre factorii care determina aparitia gutei se numara mostenirea genetica, tulburarile in metabolismul acidului uric (n.r. – acid care se depune sub forma de cristale la nivelul articulatiilor), prezenta obezitatii sau a bolilor renale, consumul mare de cafea si alcool, ori efortul muscular intens. Si folosirea in exces a diureticelor duce la agravarea bolii.
Crizele se accentueaza noaptea
Inaintea unui atac de guta, pacientii se simt obositi, sunt irascibili, urineaza frecvent, au frisoane si dureri la nivelul articulatiilor. Perioada maxima a crizei se manifesta noaptea. Este momentul in care scade pragul sensibilitatii dureroase, iar mecanismele de protectie ale organismului sunt slabite. Pacientii descriu durerile din timpul atacului de guta ca pe niste arsuri puternice la nivelul articulatiilor, insotite de febra si frisoane moderate. Daca bolnavii nu urmeaza tratament cu medicamente care dizolva sarurile de acid uric, acumulate in articulatii, si produse antiinflamatorii, atacul de guta se poate repeta dupa un interval de 2-3 saptamani. Pentru vindecare, pacientii trebuie sa urmeze si o dieta din care sa elimine alimentele care favorizeaza formarea acidului uric, cum ar fi ficatul, rinichii, creierul, molustele, crustaceele, ciupercile, carnea de vita sau miel. Multa atentie este necesara si in perioada Sarbatorilor, deoarece alimente precum toba, piftia, capatana de vita, precum si cele a caror prospetime este indoielnica, precipita instalarea atacului de guta. Boala, ce apare in jurul varstei de 35 de ani, se poate complica prin deformarea articulatiilor, dar si prin aparitia unor boli de rinichi. Surplusul de acid uric este implicat si in aparitia calculilor (pietrelor) si formelor severe de reumatism, care pot afecta inima si vasele de sange. Un regim bogat in lichide rareste accesele de guta.
ALIMENTE RECOMANDATE: laptele, branzeturile nesarate, carnea si pestele fierte, painea alba, legumele si fructele, mai putin cele oleaginoase – alune, nuci, migdale.
DE EVITAT: carnea de pui, miel, vitel, organele, mezelurile, supele de carne, oase, sparanghelul, conopida, varza, spanacul, ciocolata, mazarea, fasolea, prajiturile cu crema, foietajele.
In perioadele de criza mancarea va fi preparata prin fierbere, fara sare, fara grasimi, iar cantitatea de lichide va fi mai mare.















