Luiza Rădulescu Pintilie

În cursul zilei de ieri, Elena Udrea a fost adusă, de la Penitenciarul Târgşor – în care ispăşeşte o pedeapsă privativă de libertate, după condamnarea în dosarul „Gala Bute” – la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, după cum ne-au confirmat surse din cadrul celei mai mari unităţi medicale din judeţ. Aceasta prezenta o stare de rău şi o scădere tensională, ca urmare a fost supusă mai multor investigaţii medicale-neurologice, cardiologice etc. Aceleaşi surse ne-au precizat că Elena Udrea nu prezenta niciun fel de traumatisme sau alte semne care ar fi putut indica faptul că aceasta ar fi fost agresată, aşa cum au circulat unele zvonuri în prima parte a zilei de ieri. De altfel, pe baza concluziilor medicale care au indicat că Elena Udrea a prezentat o stare de lipotimie (leşin, potrivit termenului popular), aceasta nu a fost internată şi a părăsit unitatea medicală.
Şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova a precizat ieri- potrivit Agerpres – că „la ora 11,36 s-a primit o solicitare la Penitenciarul Târgşor pentru o femeie în vârstă de 49 de ani, cu status postlipotimie. La sosirea ambulanţei, pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportată la UPU Ploieşti pentru investigaţii suplimentare”.