Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova

Crizele suprapuse din ultimii ani au avut şi vor avea, cu sigurnţă, şi în perioada următoare, implicaţii majore asupra populaţiei la nivel mondial. Deşi, pe glob, s-a depăşit cifra de opt miliarde de oameni, în zona Europei, populaţia a scăzut simţitor în ultimele zeci de ani, iar România nu face excepţie.
Sporul natural negativ evidenţiat în mod continuu în ultimele decenii şi în România va avea efecte majore în viitor, la fel şi îmbătrânirea demografică. Iar acestea implică modificări importante în privinţa politicilor publice.
Specialiştii în demografie trag semnale de alarmă de mai mult timp în legătură cu scăderea populaţiei României. Dar nu numai scăderea numărului persoanelor rezidente sau care au domiciliul pe teritoriul ţării noastre ar fi o problemă, ci şi diminuarea populaţiei active a României, cu multiple implicaţii de natură economico-financiară.
Statisticienii INS arată că printre cauzele scăderii populaţiei şi a modificării structurii acesteia pe grupe de vârstă se numără, în primul rând, scăderea natalităţii, migraţia internaţională, menţinerea unui spor natural negativ vreme îndelungată.
De aceea, prin măsurile promovate de către Ministerul Familiei, în colaborare cu Ministerul Muncii, se fac primii paşi pentru a schimba această tendinţă descendentă sau cel puţin a menţine situaţia la nivelul actual.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, a promovat o serie de programe naţionale, printre care se regăseşte şi Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii, a cărui metodologie s-a aflat în transparenţă decizională, în ultimele două săptămâni, pentru a primi şi eventualele propuneri din partea beneficiarilor şi a tuturor celor interesaţi. Este un program care îşi va dovedi eficienţa în următorii ani, prin acordarea ajutorului financiar de 15.000 de lei pentru tinerii care vor să devină părinţi, dar din cauza infertilităţii nu pot avea copii.
Alături de acesta, sunt în derulare şi alte programe de sprijin pentru familiile cu mulţi copii, prin măsuri fiscale, precum şi prin construirea de creşe, programele ”Școală după şcoală” şi alte stimulente destinate familiilor.
Toate aceste programe, susţinute constant de Ministerul Familiei şi de Guvernul României, în anii următori, ar putea să genereze o schimbare pe această zonă critică deja a curbei demografice descendente la nivelul României.
Ministrul Gabriela Firea a anunţat că s-au pus bazele unei colaborări cu Academia Română, prin Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, care va putea realiza un program de creştere a natalităţii.
Trebuie să găsim soluţii, alături de specialişti în domeniul demografiei, pentru a redresa această situaţie critică, nemaiîntâlnită în ultimul secol în România, având în vedere că, anul trecut, în ţara noastră s-au născut mai puţin de 180.000 de copii, cel mai mic număr din ultima sută de ani!