Zahăr, sare şi război !

Luiza Rădulescu Pintilie

Sub vârtejul a toate câte ne este dat să trăim, multe încât să nu-ţi crezi ochilor şi gândului, mă tem că nu e om care să nu fi spus ori să nu fi auzit pe cineva spunând măcar o dată: „Ce ţi-e şi cu lumea asta!”. De la oameni de lângă tine, pe care te amăgeai că îi cunoşti bine, la diriguitori de vieţi şi destine înscăunaţi pe funcţii mai mărunte sau pe cele deasupra cărora nu mai e decât Dumnezeu, de la evenimente simple, de viaţă, a căror rânduială vine de când lumea şi pământul la cele închipuite prin cărţi şi filme, despre care nimeni nu s-ar fi gândit să prindă vreodată viaţă, de la cele petrecute cândva şi aşa s-ar fi cuvenit să rămână, în trecut, cel puţin după speranţa că lumea merge înainte şi duce cu sine şi înţelepciunea că acela care nu învaţă din greşeli e condamnat să le repete la realităţi căzute ca un trăsnet, de nicăieri, scoţând de pe făgaşul firesc oameni, ţări, continente, aproape tot pământul de la un capăt la altul, precum pandemia de coronavirus căreia am uitat să-i numărăm valurile şi războiul din Ucraina, care ţine, cu ororile, dramele şi necunoscutele sale, Europa şi lumea pe jar de mai bine de 180 de zile. Iar un cunoscut politolog , Jaques Attali, fost consilier al lui François Mitterrand, tocmai a declarat: „Istoria este mai mult sau mai puțin scrisă: democrațiile se îndreaptă spre haos, în șase etape“, vorbind despre exasperare inclusiv în ţări bogate, despre demonstraţii, despre delegitimizare şi dezorganizare, despre revoluţie şi contrarevoluţie ,şi, mai ales, din fericire, şi despre faptul că există soluţie, salvatoare pentru umanitate, dar aceasta ţine de „a explica, a spune adevărul, a fi corect, a contura perspective, a arăta că există un proiect democratic global, național și local care ar face posibilă satisfacerea atât a cerințelor cumpătării, cât și celor ale abundenței: cea a economiei vieții, a cărei creștere nu implică o risipă tot mai mare de resurse naturale”. Adică, într-un fel cam tot ceea ce nu se întâmplă într-un prezent în care, de la nivel de individ la cel al comunităţilor mai mici şi mai mari până la cea planetară, părem tot mai stăpâniţi de haos şi derută.
Şi, vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi pare ajuns în punctul în care duce propriile lupte individuale, cu el şi cu lumea, războindu-se cu tot şi cu toate, victimă a orgoliilor, a frustrărilor, a limitelor, a angoaselor, a psihozelor care îl încercuiesc, peste care nu pot să cadă decât mănuşă luptele şi războaiele din linia întâi sau din spatele fronturilor deschise de realitatea în care trăim. În avalanşa de analize care ne lovesc zilnic din toate părţile, mai mult sau mai puţin avizate, mai mult sau mai puţin alarmiste, mai mult sau mai puţin interesate, ar fi ultimul lucru ca aceste modeste rânduri să-şi revendice pretenţia unui abordări cuprinzătoare a fenomenului redus plastic la întrebarea devenită retorică: ”Pe ce lume am ajuns să trăim?!”.
De aceea, tot ceea ce aşezăm în aceste cuvinte nu reprezintă decât o simplă radiografiere de moment, de aici încolo lăsându-i cititorului deplina libertate a propriilor consideraţii, a propriei analize. Fiindcă, până la urmă, cum spunea cronicarul, nu vremurile sunt sub cârma omului, ci bietul om se află sub cârma vremurilor, limitat şi influenţat de secolul în care trăieşte, de ţara în care s-a născut, de politicienii care îl conduc, de stadiul dezvoltării în care e ajunsă societatea, de…, de… şi iar de… Iar pentru noi, românii, parcă „de”-urile acestea sunt şi mai multe, mai imprevizibile şi mai apăsătoare, poate şi pentru că se însoţesc prea adesea şi cu incompetenţa, şi cu reaua-credinţă, şi cu ticăloşia unora dintre cei datori, ba şi plătiţi pe deasupra, să aibă responsabilitatea şi competenţa unor învestituri oficiale, fără a se înţelege prin asta că numai la noi se petrec asemenea lucruri şi că pe „la case mai mari” ar curge doar lapte şi miere. Dar e la fel de adevărat că pe la noi, de cam prea multe ori, se încăpăţânează unii- e drept, cel mai adesea cu votul nostru- să bată record după record, dar nu în cele bune. Aşa că, de câte ori nu ne-am convins de adevărul proverbului românesc „când e sare, nu e făină, când e făină nu e sare şi când le împreună pe toate, iese apa în vatra focului”?!… Mai nou, se aude că nici cu zahărul nu o s-o ducem mai bine, criza…cristalelor dulci declanşată de pandemia de coronavirus fiind accentuată de seceta pe care tocmai o trăieşte Europa – cea mai severă din ultimii 500 de ani. De altfel, cel mai mare producător european de zahăr a şi anunţat că va creşte preţurile şi îşi trece producţia pe cărbune, după ce livrările de gaze ruseşti către Europa de Vest au încetinit în urma războiului din Ucraina, iar anunţurile privind limitarea cantităţii ce poate fi cumpărată puse la vedere în mari magazine de pe la noi nu am niciun dubiu că vă este cunoscută. În sfârşit, tot suntem avertizaţi şi iar avertizaţi că pentru o viaţă sănătoasă se recomandă să reducem consumul zilnic de zahăr!
Ca să nu mai spunem că un grup de cercetători francezi a ajuns recent la concluzia că zahărul poate crea o dependenţă mai mare decât cocaina, dovedindu-se un veritabil drog legal!
Cât despre sarea în bucate, e şi aici o… poveste!
De exemplu, valurile de caniculă şi secetă care au pârjolit Franţa în ultimele săptămâni s-au dovedit… aur curat pentru producătorii de sare de mare din regiunea Guerande, din nord-vestul ţării, după cum au transmis marile agenţii de ştiri. Sarea de mare cu denumire de origine protejată „Fleur de Sel de Guerande” este una dintre cele mai scumpe tipuri de sare de pe piaţa mondială, în condiţiile în care se vinde la un preţ de peste 100 de dolari kilogramul pe piaţa din SUA. La finalul acestui sezon record, producătorii de sare de mare chiar au început să îşi pună întrebări cu privire la ceea ce vor face cu toată această sare dacă vremea secetoasă devine ceva normal… Cu atât mai mult cu cât şi un recent studiu tocmai a evidenţiat că reducerea doar cu un singur gram a consumului zilnic de sare ar fi suficientă pentru a preveni 9 milioane de cazuri de accident vascular cerebral și de atac de cord până în 2030!
Fie şi… neîndulcită, nici cafeaua noastră cea de toate zilele nu se simte mai bine, o ciupercă ştiută de vreun secol declanşând deja, în zona Americii Latine, cea mai mare criză a timpurilor noastre a boabelor destinate obţinerii celei mai consumate băuturi din întreaga lume. De luni până duminică şi apoi de la capăt… Deşi, psihologii atrag atenţia că, sub presiunea stresului permanent, noi, oamenii, am cam pierdut deprinderea de a ne bucura în linişte de fiecare zi a săptămânii, trăind permanent doar în aşteptarea, din ce în ce cu mai multă nerăbdare, a zilelor libere de sâmbătă şi duminică şi aproape urându-le pe cele de lucru. Tânjind şi visând cu ochii deschişi la zilele de vacanţă şi concediu, pierzând tot mai mult energia şi motivaţia de a munci, satisfacţia lucrului bine făcut şi a carierei visate, împlinirea unei pasiuni sau a propriei creativităţi. Şi, bineînţeles, accentuând, într-un cerc vicios, nemulţumirea şi revolta atunci când, din diverse motive, nu putem atinge un asemenea… lux sau când ni se pare că doar alţii au un asemenea noroc.
…În sfârşit, una dintre nenumăratele ştiri de breaking news ce ţâşnesc de dimineaţa până seara din ecranele televizoarelor îmi amintesc că suntem la propriu în plin război! Al Treilea Război Mondial, după cum tocmai s-a exprimat Papa Francisc , ceea ce în opinia Sanctităţii Sale ar trebui să ne pună pe gânduri, în ceea ce-l priveşte neezitând să se întrebe şi să concluzioneze totodată: ”Ce se întâmplă cu omenirea care a trăit trei războaie mondiale într-un secol?<…> Este rău pentru umanitate, este un dezastru”. Apoi, acesta a reamintit că, pe lângă Ucraina, conflictele continuă și în alte țări. „Gândiți-vă la unele părți ale Africii, la nordul Nigeriei, la nordul Congo, unde războiul continuă și nimănui nu-i pasă. Amintiți-vă de Rwanda, acum 25 de ani. Amintiți-vă de Myanmar și de Rohingya. Lumea este în război”. Un război pe care unii istorici îl consideră a fi chiar… al patrulea, pornind de la ideea că al Treilea Război Mondial s-a desfășurat deja sub forma „Războiului Rece, prin conflicte proxy limitate la scară mică în toate țările din lumea a treia duse între Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. Acesta a început în 1945 când a fost proiectată „Cortina de fier” dintre Germania de Est și statele din Europa de Est stăpânite de sovietici și Germania de Vest și Europa de Vest aflate sub influența americanilor și s-a încheiat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est și Destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste din 1991”. Iar acest al patrulea război mondial, aflat în plină desfăşurare, ar fi de fapt războiul împotriva terorismului declanșat din anul 2001, după Atentatele din 11 septembrie din New York City, sau Al Doilea Război Rece izbucnit în anul 2014 , după Anexarea Crimeei de către Federația Rusă și desfășurat prin operațiuni de amploare sau intervenții limitate prin Orientul Mijlociu și Apropiat, respectiv Africa de Nord”.
În ce lume am ajuns să trăim! Şi nu vremurile sunt sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremurilor!