Camera Deputaților a adoptat legea privind instituirea zilei de 11 aprilie drept „Ziua educaţiei financiare”, la inițiativa unui mare grup de parlamentari de la mai multe partide politice.
Deputatul PSD de Prahova Bogdan Toader consideră de bun augur această inițiativă, pe care a și votat-o. „Competențele de educație financiară pot fi, în prezent, dobândite în școlile, din ce în ce mai multe, care au ales predarea acestui opțional, prin parteneriate cu instituții financiare sau asociații non-guvernamentale. Este de apreciat abordarea lor, precum și a părinților care și-au înscris copiii la astfel de materii extrem de utile pentru lumea în care trăim.
Relevant este faptul că aceste competențe vor deveni obligatorii începând cu noul an școlar, 2023-2024, conform modificărilor aduse legii educației, publicate în Monitorul oficial în data de 17 noiembrie 2021.
Practic, odată cu declararea zilei de 11 aprilie drept “Ziua națională a educației financiare”, vor putea fi organizate evenimente publice, simpozioane, adunări, reuniuni pentru a marca această zi de către Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, BNR și Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin Institutul de Studii Financiare, precum și autoritățile de la nivel central și local, iar Societatea Română de Radiodifuziune, dar și cea de Televiziune vor putea introduce în programele lor emisiuni de educație financiară în fiecare an”, a precizat deputatul social-democrat Bogdan Toader.