Suporterii echipei Petrolul organizează deplasarea în „Ghencea”, acolo unde „lupii” lui Nicolae Constantin vor avea parte de o susținere consistentă în duelul de sâmbătă, cu CSA Steaua!2000 de bilete sunt repartizate fanilor care vor sosi de la Ploiești, cu posibilitatea chiar de a se suplimenta acest număr, cu încă 500, dacă vor exista cereri în acest sens! Se speră, așadar, la o prezență record în Ghencea și la un spectacol pe măsură, știindu-se și rivalitatea dintre cele două galerii! Sperăm, fără incidente…
Ploieștenii vor pleca cu trenul, din Gara de Sud, la 10 dimineață, sâmbătă, apoi, de la gara din București vor fi preluați de autobuze RATB, pentru a ajunge în Ghencea.
Prețul biletului de meci, plus transportul, este de 35 lei, organizatorii anunțând că, pentru coregrafie, toată lumea prezentă trebuie să fie îmbracată în negru!

Petroliștii de la loturile naționale, mai degrabă ”menajați”

Pârvulescu s-a calificat cu echipa Under 19 la Euro

Nu mai puțin de 4 jucători ai Petrolului au fost convocați la Naționalele de tineret, Under 20, juniori Under 19, respectiv Under 18, de departe, cea mai importantă performanță aparținându-i lui Sergiu Pârvulescu, cel care a făcut parte din reprezentativa Under 19, care s-a calificat la turneul final al Campionatului European! România a câștigat grupa formată alături de Croația, Islanda și Georgia, cu 6 puncte, antrenorul Adrian Văsâi acordându-i lui Pârvulescu minute în cele două victorii, cu Georgia (5-1, 45 de minute), respetiv Croația (2-1, 77 de minute în teren), ultimul joc, eșeul cu Islanda, fundașul dreapta fiind menajat.
Altfel, căpitanul petrolist Vali Țicu se poate considera ”excursionist” la ultima acțiune a lotului de tineretm acesta rămânând pe bană în victoria din amicalul cu Finlanda (scor 2-1, la București), apoi, în Maroc a bifat doar ultimul sfert de oră al meciului cu Maroc (2-2), acesta jucând foarte puțin în săptămâna cât a fost plecat, astfel că se întoarce… odihnit la echipa de club!
La fel și Mario Bratu, care, și el, a bifat doar minute într-o repriză a amicaului cu Norvegia, pierdut la Ploiești, când a intrat după pauză, în eșecul rușinos din Elveția (0-5), fiind ținut pe bancă și, de asemenea, se poate spune că se întoarce ”odihnit” după cele două meciuri. Nici Boțogan la Under 18 nu a bifat minute decât în primul amical cu Turcia, România pierzând ambele jocuri disputate în această țară, fără a marca vreun gol…Așadar, toți 4 au ”forță” pentru meciul cu CSA Steaua, de sâmbătă, nu?

Liga 2 – Play-Off Promovare – Meciurile Etapei 2

Mar 31, 19:30
AFC Hermannstadt – CS Concordia Chiajna
Apr 2, 14:30
Clubul Sportiv al Armatei Steaua – ACS Petrolul 52
Apr 3, 13:30
AFC Unirea 04 Slobozia – AS FC Universitatea Cluj

Clasament
Loc Echipa M V E I Pct
1. ACS Petrolul 52 1 0 1 0 50
2. AFC Hermannstadt 1 1 0 0 44
3. AS FC Universitatea Cluj 1 0 1 0 43
4. CS al Armatei Steaua 1 0 1 0 38
5. CS Concordia Chiajna 1 0 1 0 37
6. AFC Unirea 04 Slobozia 1 0 0 1 33