Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, parcul auto al instituţiei a fost modernizat cu o nouă autoscară performantă.
„Autospeciala are 500 CP și beneficiază de o suprastructură oferită de Rosenbauer Grup cu diferite echipamente de intervenție. Printre dotările şi avantajele acesteia se numără: tun de apă cu o capacitate de refulare de 3800 litri/ minut; facilitarea accesului la intervenții de salvare sub cota solului, până la aproximativ -8,2 m; autoplatforma de salvare este dotată cu dublă comandă; înălțimea de salvare este de 45 m, având o capacitate de 500 kg și fără limite de rotire”, a anunțat ISU Prahova.
De asemenea, în comunicatul amintit se mai precizează faptul că ” autospeciala de salvare de la înălțime de tip autoplatformă va fi folosită în misiunile complexe de salvare de la înălțime gestionate de pompierii prahoveni”.