V.S.

Virgiliu Daniel Nanu, noul prefect al județului Prahova, a depus, ieri dimineață, jurământul de credință în sistem de videoconferință, așa cum se organizează toate ceremoniile similare de la începutul pandemiei și până în prezent.
Hotărârea privind numirea sa a fost publicată miercuri seară în Monitorul Oficial al României, la câteva ore după ședința de guvern în care s-a luat decizia. Virgiliu Daniel Nanu are 48 de ani, iar până la numirea în această funcție de demnitate publică, la propunerea organizației PSD Prahova, a fost director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.