V.Stoica

De câteva nopți, locuitorii și turiștii de pe Valea Prahovei – în special cei din Bușteni – se bucură de lumina revărsată peste munte de Crucea Caraiman, după ce ledurile de pe monument au fost aprinse, în pregătirea evenimentului de mâine, de Înălțarea Sfintei Cruci. Potrivit informațiilor date publicității de Ministerul Apărării Naționale, mâine, pe 14 septembrie, începând cu ora 12.00, de Ziua Înălțării Sfintei Cruci, va avea loc un ceremonial militar și religios pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi, la Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial. La manifestare sunt invitați să participe reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și iubitori ai muntelui și ai istoriei neamului românesc.
Cu această ocazie, Ministerul Apărării Naționale lansează și un concurs de fotografie cu imagini surprinse cu Monumentul Crucea Caraiman. Fotografiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: finantare_externa@mapn.ro și prin etichetare pot fi postate pe pagina de Facebook Crucea Caraiman Reabilitare, link: https://www.facebook.com/CruceaCaraimanReabilitare/, până la data de 30 septembrie 2021. Realizatorii celor mai reușite fotografii vor primi câte un volum al monografiei Crucea Eroilor Români de pe muntele Caraiman – Istoric, restaurare, reabilitare, conservare, publicat în anul 2021 la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei.
În perioada 2016-2021, Ministerul Apărării Naționale, prin Secretariatul General și Direcția domenii și infrastructuri, a implementat proiectul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor „Crucea Caraiman”/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman”.
Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: o lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie – noiembrie 2019) și 5 luni în anul 2020 (iulie – noiembrie 2020).
Având în vedere condițiile meteorologice specifice amplasamentului monumentului situat la 2291 m altitudine, anul 2021 a fost rezervat analizării comportamentului lucrărilor de restaurare și remedierii deficiențelor apărute pe timpul iernii asupra acestora. În prezent, potrivit MApN, se desfășoară activități specifice recepției la finalizarea lucrărilor și sunt executate intervenții de detaliu conform solicitărilor comisiei de recepție.