Cancelarul Germaniei Angela Merkel o va vizita astăzi pe Regina Elizabeth la reședința sa de la Castelul Winsdor, a anunțat Palatul Buckingham citat de Reuters, potrivit Agerpres. Întâlnirea are loc după ce suverana Regatului Unit al Marii Britanii l-a primit recent și pe președintele american Joe Biden, acesta fiind și primul eveniment de politică externă al Casei Albe.
Liderul Germaniei, aflat la final de mandat după o lungă carieră politică și după mai bine de 15 ani de guvernare la cârma celei mai puternice economii a Europei, o va vizita pe regina în vârstă de 95 de ani în aceeași zi în care se va întâlni și cu omologul său britanic Boris Johnson.
Merkel, care nu va mai candida la alegerile generale din septembrie, va efectua o vizită și la Casa Albă, urmând să se vadă cu președintele Joe Biden pe 15 iulie.