col. (r) Petrea Cujbă,
vicepreședinte al Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor” Prahova

Mulțimea fără de număr și fără de nume a românilor căzuți în luptele purtate sub steagul marilor voievozi de-a lungul secolelor pentru apărarea pământului strămoșesc a fost înmulțită cu jertfele ostașilor din Războiul de Întregire.
Unitatea naţională realizată în anul 1918 este cel mai mare şi mai însemnat act istoric pe care l-a săvârşit neamul nostru românesc. Acest ideal, dorit de veacuri de întreaga suflarea românească, s-a săvârşit cu jertfele uriaşe de sânge pe care le-au adus pe altarul patriei sutele de mii de eroi ai neamului nostru, însoțite de inteligența oamenilor de stat ai vremii și prin contribuția însemnată a intelectualilor. Fără aceste sacrificii imense și fără consecvența și inteligența care i-au însoțit pe români în realizarea idealului secular nu s-ar fi putut închega România Mare.
Unii dintre aceia care s-au jertfit pentru unitatea națională odihnesc în Cimitirul Eroilor din Ploiești, înființat încă din 1916, având câte o cruce la căpătâi și un monument spre eternă amintire și nețărmurit respect.
Să nu uităm însă că mulți eroi nu au avut la cap nici măcar o cruce simplă de lemn.
„Opriţi-vă, o clipă, năvalnici trecători, /Voi, ce striviţi în cale nevinovate flori,/ Opriţi-vă, o clipă, urmaşilor voioşi, /Trecutul vă recheamă spre morţii glorioşi”. (…)Slăviţi-le amintirea, plecaţi peste morminte, /Şi sărutaţi ţărâna ce-i ţine, luaţi aminte,/ Ce-aşteaptă îndurarea recunoştinţei noastre” (Adrian Păunescu – „Opriţi-vă, o clipă”).
Parte integrantă a noului stat, România Mare, locuitorii Prahovei s-au implicat puternic în acţiunile de cinstire a eroilor neamului, iniţiate de Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, alături de autorităţile statului, dar şi de comitete de iniţiativă locale. Documentele de arhivă şi publicaţiile vremii ne descoperă cooperarea efectivă, în astfel de acţiuni, a administraţiei, armatei, şcolii, bisericii, a diverselor societăţi şi a cetăţenilor de toate vârstele. O astfel de manifestare a avut loc în luna iulie 1918, chiar în condiţiile ocupaţiei germane, când s-a organizat la Ploieşti un „parastas pios pentru eroii prahoveni căzuţi în împrejurimile Ploieştilor şi aiurea, pentru apărarea ţărei”. Iniţiatoarea acestei acţiuni era ” Lelia general Candiano, prezidenta filialei locale a Societăţii Ortodoxe”.
A urmat, apoi, un pelerinaj la Cimitirul Rudului (Bolovani), unde s-au depus flori, s-a oficiat un scurt serviciu religios, iar părintele Burada a rostit cuvinte emoţionante.
Pe 5 decembrie 1918, s-a desfăşurat în localul Berăriei „Moldavia” din centrul oraşului Ploieşti, strada M. Kogălniceanu, un banchet organizat de oficialităţile locale în onoarea ostaşilor ploieşteni şi prahoveni. Cu acest prilej au ţinut discursuri înflăcărate colonelul în rezervă Ion Ştefănescu, fostul senator de Prahova George Dobrescu, primarul oraşului Nelu Ionescu – Qintus, prefectul judeţului Prahova Ion Niculescu, deputatul Silviu Becescu, profesorul Grigore Niculescu, gl. bg. Ion Popescu, comandantul Diviziei 13 Infanterie Ploieşti, col. Lascăr Caracaş, comandantul Brigăzii 9 Infanterie Ploieşti.
Colonelul Ion Ştefănescu, susţinut de colonelul Lascăr Caracaş şi de ceilalţi participanţi, a propus realizarea unui monument al eroilor din Primul Război Mondial, în Piaţa din faţa Primăriei oraşului Ploieşti. Propunerea a fost reluată de Comitetul judeţean al „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”. De realizarea proiectului s-a ocupat arhitectul Toma Socolescu, însă nu s-au găsit fondurile băneşti necesare realizării monumentului.
În această situaţie, Comitetul de Iniţiativă l-a împuternicit pe marele arhitect Toma Socolescu să realizeze Proiectul Monumentului Eroilor din Cimitirul „Bolovani”, care a fost finalizat în anul 1924.
Presa locală relata și despre parastasul de comemorare a eroilor ploieşteni, organizat, în data de 7 decembrie 1919, la Catedrala „Sf. Ioan”. La această ceremonie au fost prezenţi numeroşi cetăţeni, autorităţile militare în frunte cu generalul Tăutu – cel care avea să fie, din 1920, primul președinte executiv al Comitetului Prahova al „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” -, directorul Prefecturii, Mihăileanu şi Popescu-Alexandria, ca reprezentant al administraţiei comunale. A urmat, apoi, procesiunea spre Cimitirul Bolovani, unde, în faţa mormintelor eroilor acoperite cu coroane şi flori, generalul Tăutu a ţinut o cuvântare emoţionantă, din care amintim: „Ei, eroii, din înălţimea lor, au un singur dor de îndeplinit: o Românie Mare cu fraţi Români, care, lucrând toţi uniţi, să-i asigure binele şi prosperitatea ei”.
În aceste împrejurări, afirma generalul Tăutu, „se cuvine dară … să le cântăm slava, să ne inspirăm de la ei”. Însă nu doar de cei morți, ci și de cei vii s-au îngrijit prahovenii, luând măsuri, prin diferite personalități ale vremii și cu ajutorul Societății „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, numită apoi „Cultul Eroilor”, pentru protecția și ajutorarea văduvelor și orfanilor de război, alinând multe suferințe.
„Voi aţi schimbat cununa de spini şi suferinţe a Patriei noastre umilite cu cununa de lauri şi biruinţă şi aţi pus în ea diamante luminoase: Basarabia, Transilvania, Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul. În locul slăbiciunei – spunea G. Zagoriţ – voi ne-aţi dat tărie, în locul unei ţări mici ne-aţi dat o ţară mare”.
Încă din timpul războiului, prahovenii s-au îngrijit de strângerea, centralizarea și reînhumarea osemintelor tuturor eroilor pe întreg cuprinsul județului, apoi și de păstrarea unei amintiri vii a tuturor eroilor români, fiind ridicate numeroase cruci și troițe de lemn sau piatră, precum și frumoase monumente.
În perioada interbelică prahovenii au gândit chiar la ridicarea unui mausoleu care să glorifice faptele de arme ale ostașilor prahoveni, dar vremurile tulburi și nevrednicia oamenilor au trecut în uitare intenția lăudabilă, acest gând, la fel ca multe altele, nefiind, din păcate, dus până la capăt. Avem datoria de a face și noi ceva pentru memoria eroilor. Un omagiu mic, dar folositor pentru cetățenii urbei noastre, ar fi să ne amintim de ostașii Diviziei 13 care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie, inclusiv de cei care au murit în spitalele din Moldova, mai ales din Hârlău, prin realizarea unei plăci comemorative care să amintească de jertfa ostașilor prahoveni. Catedrala Sfântul Ioan ar putea fi locul acestui mic însemn de aducere aminte și de recunoștință, care nu ar presupune eforturi deosebite. Realizarea unui duplex cu primăria și cu reprezentanții localității Hârlău ar completa arcul peste timp al memoriei noastre.
Să ne dorim cu ardoare împlinirea și continuarea clădirii visurilor înălțătoare ale strămoșilor, spre folosul urmașilor nooștri, amintindu-ne de vorbele „patriarhului culturii române”, istoricul Nicolae Iorga: „Neamul devine etern prin cultul eroilor”.