Petre Apostol

În cadrul etapei finale a Campionatelor Naţionale de Atletism pentru seniori şi tineret, desfăşurate pe Cluj Arena, s-au remarcat şi reprezentanţii de la CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina, Andreea Lungu şi Marius Vasile, pregătiţi de profesoara Mihaela Marin, coordonatoarea clubului prahovean. Componenţi ai loturilor naţionale, ambii atleţi prahoveni au reuşit să urce pe podiumul de premiere.
Născută în 2002, Andreea Lungu a participat în cadrul probei de aruncare a discului, la care şi-a trecut în palmares medalia de argint atât în ierarhia senioarelor, cât şi în cea de tineret. Sportiva prahoveană a stabilit a doua performanţă din concurs, în a treia încercare, cu o aruncare de 45,87m, fiind devansată doar de Ioana Ţigănaşu (cu doi ani mai mare ca vârstă), care a reuşit o aruncare de 48,42m, după ce se instalase în fruntea ierarhiilor încă din prima încercare (47,96m).
Alexandra Baltazar-Hall s-a situat pe ultima treaptă a podiumului, atât la senioare, cât şi la tineret, sportiva de la Dinamo Bucureşti (născută în 2003) încheind cu o aruncare de 45,33m.
Celălalt sportiv de la CSŞ „Constantin Istrati” Câmpina, Marius Vasile (născut în 2002), şi-a trecut în palmares două medalii de argint la tineret. Astfel, la proba de aruncare a greutății, elevul profesoarei Mihaela Marin și-a îmbunătățit cea mai bună performanță a sa, reuşind să atingă 15,48m, cu care s-a clasat pe locul al doilea, în urma lui Marius Bîră (CSU Simona Halep Constanţa – CS Dinamo Bucureşti), care a încheiat cu 15,95m. În clasamentul seniorilor, Vasile s-a situat al cincilea, câştigător fiind Rareş Toader (născut în 1997), fost component al CSM Ploieşti, în prezent legitimat la CS Dinamo, singurul care a aruncat peste 20 de metri (21,06m).
Atletul prahovean şi-a mai trecut în palmares o medalie de argint la tineret, în cadrul probei de aruncare a discului, cu 47,05m, campion la această categorie de vârstă devenind Constantin Zanfir (născut în 2000, CSM Piteşti-CS Dinamo), care a încheiat cu 49,39m. În clasamentul seniorilor, Vasile s-a situat al şaptelea, la 8,45m de ultima treaptă a podiumului, în vreme ce învingător a fost Alin Firfirică (născut în 1995, CSA Steaua Bucureşti), singurul care a depăşit 60 de metri (63,25m).
Ar mai fi de menţionat faptul că fosta atletă a clubului din Câmpina, Ioana Plăvan, pregătită tot de profesorul de la CSŞ „Constantin Istrati”, Nicolae Pavel, dar legitimată la SCM Gloria Buzău, a câştigat titlul naţional la senioare în concursul de aruncare a suliţie, cu 50,87m.